Oradea devine un hub pentru Finlanda
Oradea este orașul din România cu cea mai mare comunitate de rezidenți finlandezi, a anunțat însăși ambasadoarea Finlandei la București, Leena Liukkonen, în cadrul unei vizite pe care a făcut-o joi la Universitatea din Oradea, alături de consulul onorific al țării scandinave la Cluj, Mircea Hoțoleanu. Cei doi oaspeți au fost primiți de rectorul Constantin Bungău, împreună cu prodecanii Facultății de Medicină și Farmacie, Anamaria Pallag și Gabriela Ciavoi, a anunțat Universitatea.
Studenții finlandezi, tot mai atrași de Oradea
La întâlnire au fost prezenți și câțiva studenți finlandezi care învață la Medicina orădeană, cu care ambasadoarea a dialogat. „S-a adus vorba despre Oradea, mai ales în zona orașului Helsinki”, a spus studentul Eemeli Lamsa.
Provocările învățământului universitar românesc
Întrebat de către înaltul său oaspete care sunt provocările ce stau în fața învățământului universitar românesc, rectorul Constantin Bungău a punctat două dintre acestea: scăderea indicatorilor demografici, implicit, a numărului tinerilor din România, și abandonul universitar. În ciuda acestei realități, rectorul Universității din Oradea s-a declarat optimist. „Grație alianțelor academice din care și universitatea noastră face parte, în calitate de membru al consorțiului EU GREEN, în patru sau cinci ani, învățământul superior românesc va genera diplome europene. Un student al unei universități care face parte din această alianță va putea fi considerat student al oricăreia dintre celelalte universități”, a detaliat Bungău, referindu-se la diplome academice recunoscute în UE.
Extinderea investițiilor finlandeze la Oradea
Leena Liukkonen s-a întâlnit joi și cu primarul Oradiei, Florin Birta, și cu președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan. Ambasadoarea și-a exprimat „încrederea în continuarea și extinderea” investițiilor finlandeze în oraș, pe modelul companiei Nokian Tyres.
Sursa: eBihoreanul