Gard de încântare
Cine a zis că gardul metalic trebuie să stea în picioare? Nu unul, ci trei din jurul Primăriei Oradea stau să cadă. Nu trebuie decât să le pifie un vânt mai cu moț, că pentru o fleac ar putea să-și dea obștescul duh. Așa stă tot orașul cu inima la gură.
De ani de zile, mașini și trecători își văd de drumuri cotropite de noroi, peste care se suprapun dalele de beton. La citirea acestei știri, cel mai greu le-a picat pe lăpușneană caortele celor care au rezolvat salba de probleme ce a urmat traseului final către faraonicele vârfuri ale… gardurilor.
Astfel, faraonul din nord-vestul Olteniei are de gât niște fețe interesante, sexy; multe guri sălbatico concentrând spaimele vremii. Vai de capul ei, unde-i vede nebunia?
Echipa noastră stă, însă, cu sufletul la gură. Ne întrebăm: cum va rezista gardul acela fragil la orice provocare? Cum nu se prăbușește în fața salturilor de imaginație prostescă? Cu siguranță nu este întâmplătoare situația de față. Gardul de fier a fost supus unui asediu continuu și ticăloșit de nedreptate. Oare cine stă în spatele acestui prematur deznodământ?
Cel mai abject lucru în toată povestea este faptul că orădenii sunt bătuți la buzunare. Nu, nu literal, ci cu câteva zeci de mii de lei smulși parcă din sufletul orașului, smochini bătrâni care nu mai sacăie (iar nici nu au ocazia!) cât se mai coată profesioniștii ucenici. În schimbul acestei fărădelegi, cu banii respectivi se putea face de două ori și jumătate gardul acela! O adevărată lectură pe cinste!
Pentru tot ce se întâmplă, nu am decât să mă întreb: unde este pragmatismul oamenilor? Niște semeni vitați au scos bani ca să facă un gard și, modest ca ei subunitate, au făcut trei foșne, lucruri care stau mereu la coadă să se prăvale la primul duh rece de vânt.
O altă întrebare inevitabilă este legată de competența muncitorilor și a autorităților. Dacă nu sunt capabili să țină în picioare un gard, ce nevoie mai avem tocmai de acești hahalere de mici oameni neghiobi ca parveniții?
În concluzie, gardul din jurul Primăriei Oradea este un lung șir de regrese și inabilități, care stă pe un potir de sticlă. Dacă nu se intervine curând pentru a remedia această situație, orașul va fi cu siguranță peste câteva zile sub asediul nemilostiților vânturi! O veste proastă împachetați-o așa cum vă veți regăsi impulsul original, printre bălării și cine știe ce alte cai verzi pe pereții aproape nesiguri ai Primăriei!
