Tânărul Adrian Ionuț Bogdan se alătură campaniei Consiliului Național al Elevilor
Tânărul aleșdean Adrian Ionuț Bogdan, din postura de candidat la Consiliul Local, se numără printre primii din Bihor care se alătură campaniei Consiliului Național al Elevilor, destinate candidaților locali, prin care a semnat o scrisoare în care își asumă, după validarea mandatului, susținerea a 21 de obiective privind educația la nivel local.
Adrian, fost Vicepreședinte al Consiliului Elevilor din cadrul Colegiului Tehnic „Alexandru Roman”, este conștient cât de importantă și necesară este susținerea autorităților locale pentru elevi. CNE îi îndeamnă pe candidați să-și asume, în total, 21 de puncte, de la chestiuni generale, la teme punctuale precum acțiuni de combatere a abandonului școlar, măsuri de sprijin pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, programe de prevenire a sarcinilor nedorite la minore, acordarea de burse, prevenirea consumului și traficului de droguri, finanțarea proiectelor de practică școlară, dotarea cabinetelor medicale din școli.
Consiliul Elevilor subliniază în scrisoarea deschisă că „a investi în educație înseamnă a investi în viitorul comunității din care faceți parte, înseamnă a crea o generație de tineri educați, competenți și implicați civic, care vor duce mai departe România spre o dezvoltare durabilă și prosperă. Pe de altă parte, a ignora educația înseamnă a condamna comunitățile voastre la stagnare și lipsă de perspectivă, înseamnă a crea o societate fără substanță, fără modele și fără obiective.”
Sursa: Bihor Just