Dosare pentru concursul național de ocupare a posturilor didactice
Se depun până pe 17 mai la CT Mihai Viteazul. Procedura este obligatorie inclusiv pentru cei care abia în vară vor termina studiile. Dosarele de înscriere se depun la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul din Oradea, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Bihor.
Miercuri, 8 mai
Dosarele se vor prelua între orele 10 și 16, iar în restul zilelor, până la finalul perioadei de înscriere, începând cu ora 8 și până la 16, iar în zilele de vineri, până la ora 14.
Cadre didactice
La Mihai Viteazul se depun și dosarele cadrelor didactice titulare care solicită detaşare la cerere şi continuitate la detaşare la cerere în anul școlar 2024-2025. De asemenea, se depun dosare pentru cei care solicită prelungirea contractului individual de muncă conform art. 87 din Metodologia-cadru 6877/2023 sau care solicită angajare pe perioadă determinată în baza mediilor de repartizare obţinute la concursurile de ocupare a posturilor din sesiunile 2023, 2022, 2021, 2020, 2019, sau 2018.
Sursa: Bihor Just