Proba la limba română le-a dat bătăi de cap elevilor din Bihor, la simularea examenului de Bacalaureat
Conform Inspectoratului Școlar, 58% dintre elevii bihoreni au luat note peste 5 la această evaluare. La examenul de limba maternă, note peste 5 au luat 76% dintre elevi, la proba obligatorie a profilului – 60%, iar la proba la alegere 70%.
„Rezultatele vor fi comunicate individual și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”, a transmis, vineri, IȘJ Bihor.
La nivel național, rezultatele elevilor sunt ceva mai bune: rata de promovare la examenul de limba română este de 60%, la limba maternă de 84%, iar la proba obligatorie și la cea la alegere de câte 64%
Potrivit Ministerului Educației, școlile vor obține borderourile asociate fiecărei evaluări până cel târziu la data de 20 martie, iar profesorii vor avea acces la ele, pentru a putea dezbate cu elevii greșelile făcute.
Cât despre modalitatea de comunicare a rezultatelor, Ministerul Educației a transmis că face demersuri pentru dezvoltarea platformei de evaluare digitalizată, astfel încât, începând de anul școlar viitor, elevii să le vadă pe site-ul dedicat, așa cum văd rezultatele examenelor naționale.
Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Vrei să vezi mai des știrile Jurnalul Oradean în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
