Parada Absurdului Politic: O Retrospectivă Acidă
Începem săptămâna cu un schimb de replici între Vio și Ghiusi, unde folclorul și preferințele muzicale se împletesc cu amintirea lui Avram Iancu, însă Ghiusi pare mai interesat de marșuri austriece decât de cele românești. O metaforă perfectă pentru politica noastră: mereu cu ochii și urechile în altă parte, niciodată cu sufletul și mintea aici.
Marți, Odeonul se lăuda cu un succes răsunător la alegeri, un succes atât de „divers” încât până și nevăzătorii au reușit să voteze „corect”. Un miracol electoral sau o bătaie de joc la adresa democrației? Cum au nimerit oare nevăzătorii cabinele de vot? Probabil la fel de precis cum nimeresc politicienii promisiunile față de popor.
Miercuri, Birtașul, mulțumit de apele tulburi ale politicii, plănuiește să „rezolve” toate problemele restante. Oare când a devenit normalitatea în politica noastră să trecem „pe repede înainte” legi și hotărâri cruciale, doar pentru a ne asigura confortul la putere?
Joi, liderul PSD scoate la iveală o realitate tristă: toți se declară învingători, dar în realitate, pierde electoratul. O observație cinică, dar atât de veridică, într-un peisaj politic unde participarea pare să fie mai importantă decât rezultatele reale.
Vineri, Bolovan se vaită de rezultatele sub așteptări. Într-o lume ideală, mobilizarea electoratului ar fi trebuit să fie suficientă, dar se pare că schimbările de ultim moment în PSD l-au lăsat fără un „agent electoral” de nădejde. Oare când va învăța politica românească că fidelitatea și integritatea nu se pensionează?
Sâmbătă, AUR surprinde prin intrarea în Consiliul Local și Județean, dărâmând prejudecăți și arătând că nu sunt așa „nefrecventabili” pe cât se credea. Poate că, în sfârșit, electoratul începe să vadă dincolo de zvonuri și scandaluri?
Duminică, partidele fac numărătoarea într-un „stat paralel”. O concluzie potrivită pentru o săptămână plină de absurdități politice, unde realitatea pare să fie doar o opțiune, iar adevărul este flexibil ca un elastic de budigăi.
Într-o lume unde politica se confundă adesea cu teatrul absurdului, fiecare zi este o scenă nouă într-un spectacol care pare să nu se mai termine. Dar, până la urmă, cine plătește prețul acestui spectacol? Noi, alegătorii.
Sursa: ebihoreanul.ro