Prind Decizia nr. 51/2021, publicată în M. Of. nr. 1050 din 3 noiembrie 2021
Înalta Curte de Casație și Justiție admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 11.575/271/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Tipicitatea infracţiunii de violare a vieţii private în modalitatea incriminată de art. 226 alin. (2) din Codul penal este condiţionată de deţinerea unor sunete, convorbiri ori imagini realizate fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de acestea sau a unei convorbiri private?”
Înalta Curte a stabilit că tipicitatea infracţiunii de violare a vieţii private în modalitatea incriminată de art. 226 alin. (2) din Codul penal nu este condiţionată de deţinerea unor sunete, convorbiri ori imagini realizate fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de acestea sau a unei convorbiri private. În motivarea deciziei, Înalta Curte arată că interpretarea teleologică presupune stabilirea drepturilor şi intereselor pe care legea tinde să le protejeze, care sunt abuzurile pe care vrea să le împiedice. În cazul infracţiunii prevăzute de art. 226 din Codul penal, legea urmăreşte să protejeze viaţa privată.
Suntem în prezenţa unei norme de trimitere care împrumută elemente din norma completatoare, însă nu împrumută întreaga dispoziţie din alin. (1), ci face trimitere doar la sunetele, convorbirile, imaginile prevăzute la alineatul respectiv. Art. 226 alin. (2) din Codul penal face trimitere la modalităţile de obţinere a sunetelor, convorbirilor, imaginilor, a căror divulgare, difuzare, prezentare sau transmitere, fără drept, se pedepseşte. Interpretarea gramaticală a textului de lege constată că cerinţa esenţială vizează verbum regens – divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept.
Sursa: www.bihorjust.ro
