Wizz Air suspendă mai multe rute operate din România, inclusiv din Cluj-Napoca, spre destinații importante
Compania aviatică maghiară Wizz Air a redus numărul zborurilor pe care le operează pe șase aeroporturi din România, inclusiv pe cele din apropierea Oradiei: Cluj-Napoca și Timișoara. Potrivit site-ului de știri din aviație Boardingpass.ro, este vorba de 21 de rute de pe aeroporturile din București, Iași, Craiova, Târgu Mureș, Timișoara și Cluj-Napoca.
O parte dintre ele au fost suspendate anterior și nu vor fi reluate, altele nu vor mai fi disponibile începând din vara acestui an. Pe listă se mai află și rute sezoniere, cum e cea de Cluj-Napoca – Antalya, care nu va fi reluată în 2024. Wizz Air nu a transmis public lista modificărilor, dar publicația Boarding Pass prezintă o listă a lor.
Printre rutele pe care Wizz Air nu va mai opera se numără Cluj – Berlin, Cluj – Lyon sau Timișoara – Frankfurt. Lista zborurilor anulate: (sursa foto: captură Boardingpass.ro)
Site-ul de știri din Cluj-Napoca Monitorulcj.ro a luat legătura cu reprezentanții Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Oradea, aceștia transmitând că decizia a fost luată din cauza unor probleme de fabricație la motoarele de tip Pratt & Whitney, care se află în componența aeronavelor Airbus A320, folosite de compania low-cost, precum și de altele din industrie, precum Lufthansa și All Nipon Airlines.
„Trebuie verificate motoarele Pratt & Whitney. Considerăm că ar fi niște defecțiuni la fabricație, iar verificarea unui motor durează aproximativ 270 de zile și afectează capacitatea pentru foarte multe companii aeriene. Este o măsură temporară pentru programul de vară. În toamnă se vor mai atenua problemele, dar mondial această problemă va fi rezolvată în primăvara anului 2025″, a declarat pentru sursa citată David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu”.
Reprezentanții Wizz Air au confirmat, tot la solicitarea Monitorulcj.ro, că suspendă temporar „unele rute”, precizând că pasagerii afectați au fost înștiințați pe mail ori prin SMS.
„Wizz Air confirmă că, din cauza inspecțiilor la motoarele Pratt & Whitney planificate pentru lunile următoare, aflate în afara controlului companiei aeriene, aceasta va suspenda temporar unele dintre rutele din rețeaua sa. Dedicată să ofere cea mai bună experiență posibilă, compania aeriană a făcut tot ce îi stă în putință pentru a minimiza perturbările pentru pasageri, implementând modificările de program necesare cu câteva luni înaintea datelor de plecare. Toți pasagerii afectați care au făcut rezervări direct la compania aeriană sunt informați despre modificări prin e-mail și SMS și li se oferă posibilitatea de a alege cea mai potrivită opțiune dintre cele trei disponibile: schimbarea gratuită a rezervării cu un alt zbor, rambursarea a 120% sub formă de credit WIZZ pentru rezervări viitoare sau rambursarea a 100% din suma achitată inițial”, au precizat reprezentanții Wizz Air, se mai arată pe Monitorulcj.ro.
Anul trecut, compania maghiară a transportat un număr de 13 milioane de pasageri pe rutele sale spre și dinspre România, mai scrie Boardingpass.ro.
Sursa: EBIhoreanul