Înot gratuit pentru elevii din Salonta, cu lecții de salvare și prim ajutor
Sute de elevi din Salonta beneficiază, în fiecare an școlar, de cursuri gratuite de înot la bazinul didactic din municipiu. Programul este derulat de Primăria Salonta și a ajuns deja la al treilea an de funcționare, oferindu-le copiilor posibilitatea de a învăța tehnicile de înot, dar și noțiuni de salvare din apă și de acordare a primului ajutor.
În anul școlar precedent, 250 de elevi au participat la cursuri, iar în seria actuală sunt înscriși 144 de copii. Programul se adresează elevilor din clasele a II-a și a III-a, iar ședințele sunt organizate în cadrul orelor de educație fizică.
În prezent, la bazin ajung elevi de la Colegiul Național „Teodor Neș”, de la Liceul Teoretic „Arany János”, precum și copii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Bonitas”. De asemenea, beneficiază de program și elevi din clasele primare care învață la Salonta, dar provin din localitățile limitrofe.
Timp de 15 săptămâni, copiii participă la câte o ședință de înot pe săptămână, sub îndrumarea a două instructoare calificate, Brigitta Vinter și Ágnes Kis. Elevii sunt transportați cu autobuzul la bazin, însoțiți de învățători și profesori de educație fizică, iar după terminarea cursurilor se întorc organizat la școală. Participarea este gratuită, costurile fiind suportate de Primăria Salonta.
„Un copil care învață să înoate dobândește o deprindere care îi poate fi de folos toată viața. Ne dorim ca elevii din Salonta să aibă acces la aceste cursuri fără ca părinții să fie nevoiți să plătească pentru ele. În plus, copiii învață cum să se protejeze în apă, cum să recunoască situațiile periculoase și ce pot face atunci când cineva are nevoie de ajutor. Sunt lucruri care pot conta foarte mult, iar noi vrem să le oferim această șansă cât mai multor elevi. Prin acest program copilul primește o «comoară» pe care poate să o folosească toată viața”, a declarat primarul Török László.
Pe lângă tehnicile de înot, copiii învață elemente de salvare din apă și tehnici de acordare a primului ajutor. Programul este organizat în două serii pe parcursul anului școlar, astfel încât să poată participa cât mai mulți elevi.
Pentru pregătirea noului sezon, clădirea bazinului a beneficiat de lucrări de întreținere și reparații. Calitatea apei este verificată o dată la două săptămâni, prin analize efectuate la Direcția de Sănătate Publică Oradea. De asemenea, sunt realizate periodic lucrări de dezinsecție și deratizare, iar bazinul deține documentele și autorizațiile necesare funcționării.
Funcționarea bazinului presupune cheltuieli importante, în special pentru încălzirea clădirii și a apei, realizată cu ajutorul unui sistem pe bază de gaz. Veniturile din biletele de intrare și abonamente acoperă doar o parte din costuri, astfel că Primăria Salonta alocă lunar aproximativ 55.000–60.000 de lei pentru funcționare și întreținere.
Bazinul didactic este folosit și în afara orelor destinate școlilor, fiind frecventat de salontani de toate vârstele. Cel mai mic participant la programul de înot pentru bebeluși are doar trei luni, iar printre cursanți se numără și persoane de peste 70 de ani care au ales să învețe să înoate. Cei interesați pot urma cursuri de înot contra cost, în afara programului școlar, sau pot practica sporturi acvatice sub îndrumarea unor antrenori din Salonta și Oradea. Tot la bazin funcționează o grupă de gimnastică medicală în apă, cu ședințe săptămânale coordonate de un specialist.
Vrei să vezi mai des știrile Jurnalul Oradean în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
