Primii fulgi de nea au căzut în Munții Bihorului, la 1.600 de metri

0
Primii fulgi de nea au căzut în Munții Bihorului, la 1.600 de metri

Primii fulgi de nea au căzut în Munții Bihorului la 1.600 de metri altitudine

Toamna își arată chipul rece în Munții Bihorului. Luni, 26 octombrie, la altitudinea de aproximativ 1.600 de metri, în zona Vârfului Poieni, ninsoarea și-a făcut apariția, aducând peisajului montan primele semne ale iernii. Fenomenul a fost surprins într-o filmare făcută publică pe rețelele de socializare de reprezentanții Meteo Tulca Bihor.

În timp ce la poalele muntelui toamna își continuă povestea în culori arămii, sus, în inima Munților Bihorului, vremea a început să scrie un alt capitol. Primii fulgi de zăpadă au marcat astfel trecerea treptată spre sezonul rece la altitudini mari.

Avertizare meteorologică pentru zona montană

Specialiștii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis în cursul aceleiași zile o avertizare pentru zona montană din întreaga țară. Potrivit meteorologilor, luni, 26 octombrie, în zona de munte au fost precipitații moderate cantitativ, izolat acumulându-se 10–20 l/mp, sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1.500 de metri au predominant treptat lapovița și ninsoarea.

În aceste condiții, s-a depus un strat de zăpadă de 5–8 cm, iar mai ales în nordul Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali de 10–15 cm. Conform meteorologilor, episodul de răcire va persista și în cursul zilei de marți, 27 octombrie, când cantitatea precipitațiilor va fi moderată în sudul și estul țării, precum și în zona Carpaților de Curbură, acumulându-se cantități de apă cuprinse între 10 și 15 l/mp și izolat de peste 20–30 l/mp.

La altitudini de peste 1.700 de metri, în special în zona Carpaților Meridionali, pentru o scurtă perioadă de timp vor mai putea fi semnalate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Vrei să vezi mai des știrile Jurnalul Oradean în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google