Incident șocant într-un sat din apropierea Salonte: adolescent de 14 ani amenință cu maceta doi polițiști, rămâne cu măsura asistării zilnice pe o perioadă de patru luni
Este decizia de joi a Curții de Apel Oradea după ce înainte de Crăciun, Judecătoria Salonta i-a aplicat minorului acuzat de ultraj măsura asistării zilnice pe o perioadă de patru luni. În acest timp el trebuie să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională. La mijlocul lui august o femeie dintr-un sat de lângă Salonta suna la 112 și anunța că nepotul său a provocat un scandal în familie. Totul, pe fondul unor neînțelegeri legate de o relație de concubinaj pe care băiatul de 14 ani o avea cu fată de aceeași vârstă, din Satu Mare. Au venit doi polițiști care nu l-au putut potoli, amenințând cu o macetă pe care o avea în mână. Incidentul a fost înregistrată audio-video cu aparatul tip ”body worn cam” pe care îl purta unul dintre polițiști.Băiatul i-a înjurat și i-a amenințat fără încetare pe agenți: ”Vă iau capul cu sabia! (…) în gură de gras, tu cu mine te pui? Te omor!”
Într-o astfel de situație, cei doi agenți au solicitat sprijin din partea altor echipaje. Doar așa a putut fi liniștit adolescentul care a fost încătușat și dus la sediul PolițieReținut pentru 24 de ore, minorul a fost pus sub control judiciar, iar după aproape două luni a fost trimis în judecată. Acuzat de ultraj, i s-a aplicat măsura asistării zilnice pe o perioadă de patru luni. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă că, în data de 16.08.2023, în jurul orei 17:26, inculpatul , în timp ce se afla la domiciliul său folosindu-se de o macetă, i-a amenințat cu moartea pe lucrătorii de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. La individualizarea măsurii educative ce i-a fost aplicată inculpatului instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal, precum şi dispoziţiile art. 396 alin. (10) Cod procedură penală. Cu privire la gravitatea infracţiunii, s-a reţinut că mijloacele violente și periculoase folosite la comiterea faptei, reprezentate de o macetă, indică un nivel de agresivitate și intenție amenințătoare care depășește limitele acceptate ale comportamentului social. Aceasta nu este doar o simplă amenințare, ci o acțiune care a creat un pericol real și iminent pentru integritatea fizică și psihologică a lucrătorilor de poliție, implicați în mod legal în exercitarea atribuțiilor lor oficiale. De asemenea, s-a apreciat că amenințarea cu moartea asupra unor reprezentanți ai autorității statului în timpul îndeplinirii sarcinilor lor oficiale subminează autoritatea instituțiilor și ordinea publică. Această încălcare a ordinii sociale și a principiilor de respect față de autoritatea statului constituie un factor semnificativ în evaluarea gravității faptei. În consecință, luând în considerare mijloacele utilizate, pericolul creat, precum și impactul asupra ordinii publice și autorității statului, s-a concluzionat că infracţiunile comise de către inculpat ating un grad înalt de gravitate. Cu privire la persoana inculpatului, minor în vârstă de 14 ani, s-a reţinut că acesta prezintă un nivel crescut de impulsivitate, cât şi dificultăţi de autoreglare emoţională, astfel încât acesta prezintă un risc mediu în ceea ce priveşte săvârşirea de noi infracţiuni. De asemenea, s-a avut în vedere că acesta a recunoscut săvârşirea faptelor încă din etapa incipientă a cercetărilelilor, manifestând regret faţă de urmările acestora… Luând în considerare criteriile anterior reţinute, ţinând cont de vârsta inculpatului, susţinerea familială, lipsa antecedentelor penale, precum și de existența unei posibilități de îndreptare a comportamentului, i s-a aplicat inculpatului măsura educativă a asistării zilnice pentru o perioadă de 4 luni.
Biatul a declarat apel criticând hotărârea sub aspectul netemeiniciei şi solicitând desfiinţarea acesteia, în principal, în sensul de a se lua faţă el măsura consemnării la sfârşit de săptămână şi, în subsidiar, în sensul de a se reduce durata măsurii asistării zilnice la 3 luni. În susţinerea apelului s-a făcut referire la faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a crescut într-o familie dezorganizată, neavând modele, a recunoscut comiterea faptei, precum şi la situaţia familială actuală a acestuia. Împrejurarea că acest comportament este explicat de mediul familial dezorganizat din care inculpatul provine nu este în măsură să atenueze gravitatea faptelor şi periculozitatea sa, măsura educativă a asistării sale zilnice pentru o perioadă de 4 luni, fiind astfel pe deplin justificată, neimpunându-se nici reducerea duratei acestei măsuri şi nici aplicarea unei măsuri educative neprivative de libertate mai uşoare, scrie rejust.ro
Sursa: Bihor Justiție