FC Bihor: Maratonul chinului spre promovare – Oare merită?

Circul continuu: Florin Farcaş și echipa sa de gladiatori în pantaloni scurți

În adâncurile Băilor Felix, departe de ochii lumii și sub atenta supraveghere a antrenorului Florin Farcaş, păpușarul principal al FC Bihor, 27 de suflete nevinovate sunt supuse rigorilor pregătirii centralizate. Nu, nu este vorba despre o tabără de supraviețuire, ci despre „importanta” etapă a acumulărilor fizice. Obiectivul? Promovarea în Liga a II-a, un vis frumos pictat pe un cer plin de nori negri.

Florin Farcaş, într-un moment de sinceritate rar întâlnit, se lăuda în fața presei cu condițiile „bune” de pregătire. De parcă ar avea la dispoziție o armată de supereroi, nu o echipă de fotbal, antrenorul vorbește despre evaluări și căutări, despre acumulări și încărcări, ca și cum ar pregăti lansarea unei rachete, nu un sezon de jocuri. Dar, hei, toți băieții sunt receptivi! Ce ușurare…

Campania de transferuri este, aparent, pe placul maestrului Farcaş. A adus pe cine a dorit, a urmărit pe cine a putut și, surpriză, a constatat că aducerea unui jucător de la un nivel superior la unul inferior e o misiune demnă de Hercule. Totuși, el își dorește încă un jucător în compartimentul defensiv. Pentru echilibru, experiență și, să nu uităm, concurență loială și corectă.

Și pentru că nu e suficientă presiunea de a performa, echipa nu se limitează doar la pregătirea fizică. Oh, nu! Există și o latură tehnico-tactică, pentru că de ce să te limitezi la chinul fizic, când poți adăuga și unul mental? Obiective marețe, presiune pozitivă și o speranță care abia se mai ține pe linia de plutire.

Lista plecărilor e deschisă, așa cum ne informează Farcaş, într-un gest de sinceritate care aproape că ne smulge o lacrimă. Sunt veniri, sunt plecări, un carusel emoțional pentru oricine își asumă să facă parte din acest circ balcanic.

Și în timp ce sunt în plină pregătire, nu se uită nici de jocurile de verificare. Căci, ce poate fi mai îmbucurător decât să te deplasezi de la cantonament la meciuri amicale, când abia mai poți să simți picioarele de la antrenamentele „intense”? Dar, la finalul zilei, tot ce contează sunt speranțele și visele, chiar dacă ele sunt construite pe o fundație de dorințe nerealiste și promisiuni goale.

Sursa: BIHOREANUL