Doi localnici din Valea lui Mihai, amendați cu 3.000 de lei pentru deșeuri aruncate ilegal, depistați cu ajutorul unei drone
Două persoane din orașul Valea lui Mihai au fost amendate cu câte 3.000 de lei după ce au fost depistate în timp ce aruncau deșeuri într-o zonă de la marginea localității. Identificarea acestora a fost posibilă prin combinarea verificărilor efectuate pe teren cu supravegherea aeriană realizată cu ajutorul unei drone.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului Valea lui Mihai, Karsai Attila, într-o postare pe pagina de socializare, care a precizat că este primul rezultat obținut în urma acestei metode de combatere a depozitării ilegale de deșeuri. Pe lângă sancțiunea financiară, cele două persoane au fost obligate să strângă gunoaiele abandonate.
Edilul a transmis că verificările cu drona vor continua în perioada următoare pe întreg teritoriul orașului, nu doar într-o zonă anume, pentru a-i identifica pe cei care abandonează ilegal deșeuri și pentru a-i sancționa pe cei care încalcă regulile.
Primarul a atras atenția că astfel de fapte sunt cu atât mai greu de înțeles cu cât centrul de colectare a deșeurilor din oraș poate fi folosit în mod gratuit. Totodată, el a subliniat că strângerea și transportul deșeurilor abandonate ilegal presupun cheltuieli din bani publici, suportate inclusiv de cetățenii care își achită la timp taxa de salubritate.
„Să respectăm regulile și să protejăm împreună mediul înconjurător! Să nu folosim bani publici – banii tuturor, inclusiv ai celor care își plătesc la zi taxa de salubritate – pentru a strânge și transporta deșeurile altora”, a fost mesajul transmis de primarul Karsai la finalul postării.
Vrei să vezi mai des știrile Jurnalul Oradean în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google