Alegerile continuă la Universitatea din Oradea
Biroul Electoral al Universității (BEU), prin reprezentantul său, conf. univ. dr. Claudia Timofte, informează că tinerii care vor să își depună candidatura pentru unicul loc disponibil de reprezentant al studenților în Consiliul de Administrație al Universității din Oradea, o pot face începând de azi, 26 aprilie 2024.
Perioada de depunere a candidaturilor
În ședința sa din 25 aprilie 2024, Senatul Universității din Oradea a modificat calendarul alegerilor, astfel că perioada de depunere a candidaturilor studenților pentru funcția de reprezentant în Consiliul de Administrație este 26.04.2024-30.04.2024.
Procesul de candidatură
„Oricare student al Universității din Oradea își poate depune candidatura pentru poziția de reprezentant al colegilor săi în Consiliul de Administrație. Acesta va fi ales de studenții care fac parte din Senatul UO și de membrii Consiliilor facultăților din cadrul Universității din Oradea”, a precizat conf. univ. dr. Claudia Timofte, din partea Biroului Electoral al Universității.
Alegerile și votul
„Alegerile, în urma cărora va fi desemnat reprezentantul studenților în Consiliul de Administrație al Universității, vor avea loc în aceeași zi cu scrutinul pentru alegerea rectorului, respectiv în data de 14 mai 2024. Sperăm că reprezentanții studenților noștri se vor mobiliza la vot și vor îndeplini cvorumul necesar de la primul tur de scrutin”, a mai declarat conf. univ. dr. Claudia Timofte, reprezentanta BEU.
Sursa: BIHORjust.ro