Peste 100 de pachete cu alimente distribuite familiilor nevoiașe din Bihor, de Crăciun
Pe 26 decembrie 2025, Asociația Pro Bambini din Oradea a desfășurat, pentru al XVI-lea an consecutiv, o acțiune de sprijin pentru familiile cu mulți copii și cu dificultăți materiale din municipiu și din județ. Această inițiativă a constat în distribuirea a peste 100 de pachete cu alimente de bază, inclusiv făină, ulei, zahăr, conserve, paste, cozonac, fructe și legume. În anumite cazuri, pachetele au fost completate cu scutece pentru copiii foarte mici.
Colaborarea cu Școala Gimnazială „Dacia” și un restaurant din Oradea a fost esențială pentru realizarea acestei acțiuni. De asemenea, unii copii au primit vouchere pentru încălțăminte, un ajutor necesar într-o perioadă în care ghetuțele sau cizmulițele devin o necesitate, nu un moft.
Crina Dobocan, președintele Asociației Pro Bambini, a subliniat că „dincolo de cifre și pachete, rămâne realitatea unor familii pentru care Crăciunul nu aduce belșug, ci o pauză scurtă de la griji. Iar copiii nu au nevoi doar în decembrie. Foamea nu știe de sărbători, iar lipsurile nu iau pauză după Anul Nou.”
ONG-ul orădean continuă să susțină familiile vulnerabile pe tot parcursul anului, oferind alimente, îmbrăcăminte, burse pentru copii și alte forme de ajutor. Crina Dobocan a adăugat: „Ajutorul are nevoie de continuitate. Iar copiii, indiferent de sezon, au nevoie de lucruri simple: mâncare, haine, școală și certitudinea că nu sunt uitați. Crăciunul trece, dar nevoile rămân. Iar acolo unde cineva alege să rămână prezent și după ce luminile se sting, începe, de fapt, adevărata sărbătoare.”
Cei care doresc să sprijine acțiunile Asociației Pro Bambini pot face donații ori sponsorizări în contul deschis la Banca Transilvania: IBAN RO45BTRL00501205S36011XX.

