Cadavru devorat de animale, găsit într-o zonă izolată de lângă Șinteu
Pe 19 decembrie 2025, cadavrul unui bărbat, devorat parțial de animale, a fost descoperit în apropierea localității Șinteu, la marginea pădurii. Victima, un localnic de 55 de ani, locuia singur, conform informațiilor oferite de portalul alesdonline.ro.
Trupul neînsuflețit a fost găsit într-un loc izolat de un bărbat care a sunat imediat la numărul de urgență 112. Echipaje medicale și ale Poliției s-au deplasat în zona indicată, iar din primele verificări, anchetatorii nu au găsit indicii privind comiterea unei fapte violente, conform sursei citate.
Datele preliminare sugerează că localnicul de 55 de ani ar fi murit din cauze naturale, corpul său fiind ulterior sfâșiat de câinii din zonă. Descoperirea face obiectul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, a confirmat procurorul Cristian Ardelean, șeful Secției Urmărire Penală și purtător de cuvânt al Parchetului Bihor.
O autopsie a cadavrului va stabili cauza morții și momentul decesului, având în vedere că nimeni nu a semnalat dispariția bărbatului.

