Luni, 25 martie, începe Săptămâna Patimilor pentru credincioșii romano-catolici și protestanți, care sărbătoresc, duminică, Paștele.
După Sărbătoarea Floriilor de ieri, urmează un alt moment de importanță deosebită – Triduumul Pascal – trei zile sfinte care preced sărbătoarea Învierii Domnului, scrie Alba24.ro.
În acest an, Paştele Catolic este programat pentru data de 31 martie, cu mai mult de o lună înainte de Paştele Ortodox, care va fi celebrat pe 5 mai.
Triduumul Pascal, adică Joia Sfântă, Vinerea Sfântă şi Sâmbăta Sfântă, este o perioadă de importanţă deosebită, în care credincioşii reflectă asupra suferinţei şi sacrificiului lui Isus Cristos.
Tradiţiile din această săptămână sunt bogate în semnificaţie religioasă, arată sursa citată.
Joia Sfântă aduce Sfânta Liturghie a Uleiurilor Sfinte.
Vinerea Sfântă este marcată de post şi abstinenţă şi marchează Patimile şi Moartea lui Isus Cristos pe cruce.
Sâmbăta este o zi de rugăciune şi priveghere înaintea Învierii.
În această noapte, are loc Vigilia Pascală, o celebrare solemnă a Învierii lui Isus Cristos, simbolizând trecerea de la întuneric la lumină şi de la moarte la viaţă.
Obiceiurile și tradițiile de Paşte aduc credincioşii împreună într-o atmosferă de comuniune și credință.
Un obicei cunoscut este stropitul, o tradiţie mai ales în rândul comunităţilor de origine germană, care a devenit obişnuită şi în alte regiuni.
Credincioşii catolici ţin post patru-cinci săptămâni înainte de Paşte, însă, față de cei ortodocși este diferit, întrucât presupune doar evitarea preparatelor din carne.
Citeşte mai multe despre obiceiuri și tradiții pe Alba24.ro. Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Sursa: Alba24.ro