Călin Georgescu, oprit în trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune

0
Călin Georgescu, oprit în trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune

Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost ridicat din trafic, luni, și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii desfășoară percheziții într-un dosar de înșelăciune, au declarat surse judiciare.

Conform unui comunicat transmis de DIICOT, în aceeași zi, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Direcției de Investigații Criminale din IGPR, au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și în localitățile Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea.

Ancheta vizează săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Potrivit actelor de urmărire penală, în cursul lunii septembrie 2021, trei făptuitori – doi cetățeni români, cu vârstele de 64 și 47 de ani, și un cetățean italian, în vârstă de 56 de ani – au constituit un grup infracțional organizat care a acționat coordonat sub autoritatea liderului, cetățeanul român de 64 de ani, în special pe teritoriul României, dar și al Marii Britanii, în scopul obținerii de foloase patrimoniale injuste.

DIICOT precizează că liderul le-a atribuit celorlalți doi membri roluri clare în cadrul mecanismului infracțional, prezentându-i drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăți străine care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate ce intenționau să își dezvolte afacerile din România, sub condiția depunerii unor garanții bănești.

Conform anchetatorilor, membrii grupării au indus și au menținut în eroare oameni de afaceri români cu privire la posibilitatea accesării unor finanțări de la instituții financiare bancare din străinătate, având ca obiectiv obținerea garanțiilor bănești depuse de persoanele vătămate pentru accesarea creditelor respective.

Probatoriul administrat până în prezent arată că, începând cu septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate pe raza municipiului București și a județului Argeș, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, membrii grupului infracțional organizat au indus în eroare o persoană vătămată că ar putea obține o finanțare de 6.000.000 de euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituție bancară, sub condiția depunerii unei garanții.

În aceste condiții, făptuitorii au determinat victima să transfere peste 1.000.000 de euro. Ulterior, sub pretextul că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 de euro, cu condiția depunerii unei garanții suplimentare, aceștia au determinat victima să transfere o nouă sumă, de 100.000 de euro, prejudiciul total înregistrat de persoana vătămată depășind 1,1 milioane de euro.

Audierile în acest caz se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală, acțiunea beneficiind de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.