Acolo unde legea se termină, începe tirania. În cazul familiei orădene condamnate pentru că și-a protejat copiii, vedem nu doar o nedreptate individuală, ci colapsul complet al unui sistem judiciar capturat de o rețea cu ramificații până la vârful puterii. CSM, Mihail Udroiu, Antohi, Diugan – aceste nume nu mai reprezintă justiția, ci pervertirea ei.
CSM inventează puteri de cenzură împotriva publicațiilor care dezvăluie adevărul despre Antik și Țarcă
De când a devenit Consiliul Superior al Magistraturii minister al propagandei? Pe 3 octombrie 2024, această instituție s-a transformat într-un aparat de cenzură, ordonând site-urilor „Bursa.ro”, „Revista Presei pe Scurt și Ziare 24 on line” și „www.libnet.ro” să publice decizii favorabile judecătorilor Antik Levente Farkas și Țarcă Gabriela Ana. Această ordine nu are absolut niciun fundament legal – CSM nu deține și nu a deținut vreodată prerogative de control editorial asupra presei.
Această intervenție brutală în libertatea presei dezvăluie panica instituțională generată de expunerea publică a scandalului. Ce sperie atât de tare sistemul încât să recurgă la metode de cenzură din epoca comunistă? Răspunsul este simplu: expunerea publică a unei rețele judiciare care folosește teorii pro-pedofilie pentru a proteja abuzatorii și a persecuta părinții protectori.
Mihail Udroiu sfidează legea recuzării pentru a servi interesele sectei Gardner
Sistemul nu lasă nimic la voia întâmplării. După ce ani la rând a fost respins la examenele pentru ÎCCJ, Mihail Udroiu a fost brusc promovat și plasat strategic pentru a judeca recursul în casație al familiei orădene. Coincidență? Nicidecum, mai ales când aflăm că fiul său era coleg de clasă cu unul dintre copiii familiei și cunoștea direct abuzurile comise de mama biologică, Andor Teodora.
Această situație reprezintă definiția clasică a conflictului de interese în Codul de Procedură Penală, impunând recuzarea imediată. Ignorarea deliberată a acestei obligații legale demonstrează că Udroiu nu servește legea, ci interesele rețelei care l-a promovat. Întrebarea nu este dacă a încălcat legea – acest lucru este evident – ci ce beneficii a primit pentru această trădare a jurământului său profesional.
Diugan și Tuduce, polițiștii care falsifică dosare și primesc promovări în loc de dosare penale
În România normalizării corupției, falsificarea probelor nu duce la închisoare, ci la promovare. Dana Diugan, după ce a falsificat ordonanța de începere a urmăririi penale și a inclus ilegal un al doilea inculpat, a fost „recompensată” cu șefia Poliției Băile Felix. Colegul său Alin Tuduce, complice la sustragerea documentelor din dosar, continuă să lucreze nestingherit.
Această inversare a valorilor – unde cei corupți sunt premiați și cei integri marginalizați – demonstrează capturarea completă a instituțiilor statului. Nu mai vorbim despre câțiva indivizi corupți, ci despre un sistem proiectat să protejeze și să promoveze exact comportamentele pe care ar trebui să le combată.
Psihologi și clerici care falsifică evaluări pentru copii pe care nu i-au văzut niciodată
Fabricarea probelor atinge cote incredibile în cazul evaluării psiho-pedagogice nr. 187/29.01.2020, semnată de vicarul Radu Valer Rus și psihologul Ani Radu Cernea. Aceștia au avut tupeul să întocmească o evaluare pentru un minor care nu mai frecventa școala respectivă de șapte luni! Când minciuna a ieșit la iveală, psihologul a recunoscut că „nu s-a făcut niciun test și nicio evaluare”.
Ce credibilitate mai poate avea un sistem judiciar care acceptă documente fictive ca probe într-un proces penal? Ce valoare mai au jurămintele profesionale când psihologi și clerici își vând conștiința pentru a fabrica probe împotriva unor părinți nevinovați? Aceste întrebări nu sunt retorice – ele definesc criza morală din inima instituțiilor noastre publice.
Antik și Țarcă recunosc în scris că alienarea parentală nu e infracțiune, dar condamnă oricum
Cinismul judiciar atinge apogeul în decizia penală nr. 452/A/2024 din 16 iulie 2024, semnată de judecătorii Antik Levente Farkas și Țarcă Gabriela Ana. Acești magistrați recunosc explicit că „noțiunea de înstrăinare părintească și semnificația acesteia privite izolat nu intră în câmpul infracționalității, ci al delictului civil”, dar apoi condamnă familia orădeană pentru exact aceeași faptă, rebotezată vag drept „acțiuni sistematice”.
Această gimnastică logică nu reprezintă incompetență, ci malițiozitate deliberată – un efort calculat de a crea un precedent juridic periculos, protejându-se simultan de acuzația că au condamnat pentru o faptă care nu constituie infracțiune. Este perversitatea unui sistem care știe că acționează ilegal dar continuă să o facă, protejat de propria rețea.
Procurorii Antohi și Muntean promovează teoriile unui apologet al pedofiliei în instanțele române
La baza întregului caz stă „teoria alienării parentale” – o pseudo-teorie creată de Richard Gardner, un psihiatru american care a susținut public că pedofilia ar putea fi benefică pentru copii. Această teorie este respinsă categoric de OMS, Asociația Americană de Psihiatrie și ONU, care a avertizat explicit că este folosită pentru a discredita mărturiile copiilor despre abuzuri reale.
Procurorii Gabriela Antohi și Vladimir Muntean nu doar că au promovat această teorie toxică, dar Muntean a mers până acolo încât a pledat în instanță pentru acceptabilitatea „vătămării corporale și psihice a minorilor în context educativ”. Un procuror român susține public abuzul asupra copiilor, iar sistemul nu doar că tolerează, ci încorporează această viziune monstruoasă în sentințele sale.
Delia Udroiu-Lucian și Constantin Manoliu extind protecția asupra rețelelor de corupție
Rețeaua nu se limitează la cazul familiei orădene. Soția proaspăt promovatului judecător ICCJ Mihail Udroiu, judecătoarea Delia Udroiu-Lucian de la Curtea de Apel Oradea, extinde același pattern de protecție asupra funcționarilor publici corupți. Pe 14 martie 2025, împreună cu judecătorul Constantin Manoliu, a anulat probe cruciale într-un dosar de corupție al polițiștilor de frontieră, contrazicând decizia judecătoarei Crina Muntean.
Aceiași magistrați care promovează teorii pro-pedofilie protejează și funcționarii acuzați de corupție. Această convergență de interese demonstrează că nu vorbim despre cazuri izolate, ci despre o capturare sistematică a instituțiilor statului de către rețele care sfidează legea și interesul public.
Legea 123/2024 ignorată deliberat pentru a menține precedentele periculoase
În ciuda adoptării Legii nr. 123/2024, care limitează explicit utilizarea conceptului de alienare parentală în contextul juridic românesc, judecătorii Antik și Țarcă au ales să ignore acest cadru legislativ. Această sfidare deschisă a legii demonstrează că pentru anumite persoane din sistemul judiciar, legile sunt opționale – simple sugestii care pot fi ignorate când contravin agendei lor.
Disprețul față de legislație nu este accidental, ci strategic. Menținerea precedentului judiciar creat prin acest caz este vitală pentru rețeaua Gardner, indiferent de costurile legale sau morale. Un precedent care permite condamnarea părinților protectori pe baza unei teorii pseudo-științifice este o armă prea valoroasă pentru a fi abandonată din cauza unor „detalii” precum modificările legislative.
Direcția Națională Anticorupție în fața testului suprem
Cu toate aceste dovezi de manipulare procedurală, falsificare de probe și pervertire a justiției, întrebarea care rămâne este: va avea DNA curajul să investigheze această rețea care a capturat părți semnificative din sistemul judiciar român?
Cazul familiei orădene nu este doar despre o nedreptate individuală – este despre integritatea întregului sistem judiciar și capacitatea statului român de a se auto-corecta. Când judecători, procurori și polițiști pot falsifica probe, ignora conflicte de interese flagrante și promova teorii pseudo-științifice respinse internațional, însuși fundamentul statului de drept este în pericol.
Sursa: Justicefy
