Când premierul aprinde lumina, șoriceii se agită
Pe 17 aprilie 2026, la Radio România Actualități, premierul Ilie Bolojan a spus un lucru pe care în România îl înțelege oricine a avut vreodată o gospodărie. „Gândiți-vă că în cămara aceea pe care o mai are gospodarul, atunci când deschizi ușa vezi că ai niște șoricei, niște șobolani care sunt ca niște rozătoare, care îți rod acele alimente și e foarte plastic, știți? Am aprins becurile, este cât se poate de clar asta.” Spusă atunci când PSD declanșase deja mobilizarea pentru votul intern din 20 aprilie prin care urma să-i retragă sprijinul politic, metafora a fost ceea ce românii numesc „a pus punctul pe i”. Peste opt luni de guvernare, Bolojan a rezumat tot războiul politic într-o imagine de bucătărie veche. Când aprinzi lumina într-o cămară plină de șoareci, evident că ai deranjat foarte tare.
Problema nu e că metafora a fost incorectă. Problema e că a fost exactă. Eximbank — bancă de stat — care dădea credite neperformante pe bandă rulantă. Companii de stat cu pierderi cumulate de 14 miliarde de lei, pe care statul român e obligat să le finanțeze din impozitele oamenilor. Mii de posturi dublate, suprapuse, inventate, de la agenții care emit avize până la sinecuri pe lângă ministere. Bugetul înecat de privilegii — indemnizații, sporuri, transferuri, diurne, compensații. Tot acest mecanism nu e doar „risipă” în sensul neutral al cuvântului, e modul concret prin care România a fost jefuită de clasa politică în ultimii douăzeci de ani, cu PSD și PNL alternând la cârmă și împărțind prada. Bolojan a încercat, cu singura putere a unui premier limitat și a unui guvern minoritar, să închidă ceva din acele robinete. Iar șoriceii, cum era previzibil, au început să alerge disperați către scări.
Cine sunt șoriceii? Întrebarea e retorică. Sunt cei care au trăit pe banii statului, nu cu salariul legitim, ci cu aranjamentele. Sunt cei care aveau contracte pe companii publice de curățenie, pe servicii de mentenanță inutile, pe consultanțe de zece milioane pentru rapoarte de douăzeci de pagini. Sunt cei care cumpărau tramvaie turcești peste oferta mai bună a producătorului român arădean și care supraevaluau reparațiile la spitale pentru copii cu până la 2.500%. Sunt baronii locali care și-au construit vile în jurul primăriilor, moguli media care aveau conturi deschise la Eximbank, consilieri care figurau vicepreședinți la ONG-uri de gestionare de azile și lideri de partid care zburau cu avioane private plătite de firme imobiliare acuzate de înșelăciune cu 75 de milioane de euro. Șoriceii sunt, în proporția covârșitoare, oamenii PSD și prietenii lor — dar nu doar ei. Șoriceii sunt oricine a trăit din prăduirea cămarei, cu carnet de partid sau fără. Iar Bolojan, cu becul aprins, i-a surprins exact în timp ce mâncau.
Președintele care a stins înapoi becul
Aici intervine Nicușor Dan. Nu la Radio România Actualități, ci la Europa FM, unde pe 16 aprilie 2026 a acordat un interviu în plină criză politică. Întrebat cum se poziționează între Bolojan și PSD, președintele României a dat răspunsul care definește eșecul mandatului său de pe 15 mai 2025 încoace: „Eu încerc să-mi păstrez rolul de mediator.” Mediator între cine și cine? Între premierul care aprinsese lumina și șoriceii care se fereau de ea. Între cel care încerca să taie din risipă și cei care o produceau. Între un om de guvernare, cu toate limitele lui, și un partid acuzat în paralel în dosarele Nordis, Azilele groazei, DGASPC Ilfov, ARR — cu foști miniștri și șefi de cabinet reținuți de DNA cu sute de mii de euro în cutii de pantofi.
Mediere între aceste părți nu există. Există ori susținere, ori abandon. Iar alegerea președintelui a fost clară: abandon. Când Bolojan s-a dus la Cotroceni după ce PSD declanșase asaltul asupra guvernului, Nicușor Dan nu a ieșit public să îl apere. Când baza lui PNL îi cerea să se pronunțe, președintele a repetat formula „mediator”. Când Bolojan a rostit metafora cu becul aprins, președintele nu a rostit numele său. Când Grindeanu a atacat „cu tunul fostul premier” — vorba lui Cristian Pantazi de la G4Media — Nicușor Dan a tăcut. Iar în ziua în care se semna decretul de numire a procurorului general, a preferat să o valideze pe Cristina Chiriac, procuroarea de care PSD avea nevoie, și pe Marius Voineag, omul de la DNA care clasase dosarele PSD pe bandă rulantă.
Asta nu e mediere. Este complicitate prin inacțiune. Este lăsarea unui premier reformist fără apărare politică în momentul cel mai greu al lui, pentru ca el — președintele — să nu-și asume responsabilitatea propriei guvernări. Pentru că asta a făcut, de fapt, Nicușor Dan pe 8 aprilie 2026. A lăsat PSD să-și ia revanșa pe trei nivele simultan. Nivel unu: a validat numirile cerute de ministrul PSD al Justiției la vârful Parchetului General, ignorând avizul negativ 5–1 al CSM pe Chiriac și balotajul repetat 3–3 pe Voineag. Nivel doi: a permis PSD să lanseze campania „Ajunge. Până aici. Momentul adevărului”, fără să iasă public să pună în balanță cine a produs actuala criză. Nivel trei: i-a dat PSD-ului inclusiv pretextul electoral prin frazele de la Europa FM — „înclin să cred că s-au făcut abuzuri sub mandatul lui Kövesi la DNA”, aruncate din senin, fără bază probatorie, într-un interviu în care apăra două numiri contestate.
Asta e darea pe mână. E genul de gest politic pe care îl face cineva care vrea să-și păstreze funcția cu orice preț, care se teme să devină el însuși ținta șoriceilor, care preferă să lase premierul să plece pentru ca măsurile nepopulare să rămână asociate cu fața acestuia. Nicușor Dan nu a pierdut lupta cu PSD. Nu a dat-o. S-a dat la o parte din drum. Iar drumul acela nu a dus la o Românie reformată — ci la un stat de drept pe care președintele însuși l-a slăbit, semnând decrete pe numele unor oameni pe care, în februarie 2025, îi criticase public.
Chiriac, procuroarea care a văzut filmările și a stins becul justiției
Cristina Chiriac a devenit procuror general al României pe 15 aprilie 2026. Pentru a pricepe ce înseamnă asta, trebuie să ne întoarcem la iunie 2017, la DNA Iași. Pe biroul ei a ajuns atunci dosarul episcopului Cornel Onilă, care depusese plângere pentru șantaj împotriva călugărului Sebastian Jitaru și altor fețe bisericești. La perchezițiile domiciliare dispuse ulterior, procurorii au ridicat 33 de suporturi de stocare — CD-uri, DVD-uri, memory-stick-uri, telefoane, o cameră video și una ascunsă într-un ceas. Pe ele, episcopul era surprins întreținând relații sexuale cu elevi ai Seminarului Teologic „Ioan Gură de Aur” din Huși. Specialistul DNA Iași Ilie Scriminți a analizat toate probele în cinci zile și a întocmit un raport de constatare standard. Procuroarea a vizionat. Fostul polițist judiciar Florin Costan, care a participat la vizionări împreună cu polițistul de caz Ciprian Țurcanu, a declarat sub denunț la SIIJ în 2022 că Chiriac a văzut clar ce era acolo. Și că el și Țurcanu i-au spus explicit că imaginile conțin probe de viol asupra unor minori și că trebuie sesizat Parchetul Curții de Apel Iași pentru a deschide dosar pentru infracțiuni sexuale.
Chiriac a spus nu. A trimis în judecată doar pe Jitaru, doar pentru șantaj. Atât. A disjuns înregistrările într-un dosar minor spre Vaslui, unde le-a lăsat să zacă. A refuzat să transmită datele la parchetul competent chiar și atunci când, la finalul lui 2017, PCA Iași a deschis singur un dosar pentru „posibile fapte de abuz sexual asupra unor minori”. În 2018, acel dosar s-a clasat — procurorii nu aveau probele. Probele erau la DNA Iași, într-un fișet, la decizia Cristinei Chiriac. Abia în august 2019, după ce Să fie lumină a publicat primul articol din seria „Chiliilor”, Parchetul Curții de Apel Iași s-a sesizat din oficiu. A trebuit să emită ordonanță de predare pentru că DNA nu voia să dea probele nici atunci. Onilă a fost reținut, arestat preventiv, apoi trimis în judecată în decembrie 2020 pentru viol și agresiune sexuală în formă continuată asupra elevilor minori. A fost condamnat definitiv la opt ani închisoare. Investigațiile ulterioare au documentat peste 100 de acte de abuz sexual la Huși, desfășurate peste un deceniu.
Ce a făcut Chiriac între 2017 și 2019 nu e eroare judiciară. Eroarea judiciară e atunci când, din neatenție sau incompetență, ratezi ceea ce e evident. Aici a fost decizie. Conștientă. Repetată. A văzut imaginile. A înțeles ce conțin. I s-a spus explicit de colegi. A refuzat să acționeze. A ascuns probele într-un dosar disjuns minor. A refuzat să le predea chiar și când alt parchet deschidea un dosar pe fapte cu victime. Asta se cheamă, în Codul penal al României, favorizarea făptuitorului — art. 269. Iar dacă omisiunea sesizării, care era obligația ei legală prin art. 267, e mai greu de probat în termeni de intenție, favorizarea prin acțiune directă — ascunderea probelor într-un dosar nerelevant — nu are nevoie de dezbatere juridică complicată. Se vede. E scrisă în dosar. E documentată în răspunsul pe care DNA Iași l-a trimis ulterior PCA Iași, când i-au cerut probele înapoi.
Mai există un detaliu. Procuroarea Chiriac a fost cununată religios, în 2009, la Mănăstirea Moreni din județul Vaslui, cu judecătorul Adrian Chiriac. Slujba de cununie a fost oficiată de chiar Cornel Onilă, cu rol de „naș onorific”. Detaliul a fost documentat de publicația Dezvăluirea.ro, care a contactat-o pe Chiriac. Răspunsul ei nu a fost negare. A fost „Nu vă pot răspunde la această întrebare. Tot ce pot să vă spun este că am procedat conform Legii.” Procedând conform Legii ar fi însemnat, conform art. 64 Cod procedură penală, abținerea de la instrumentarea unui dosar în care persoana care ți-a oficiat cununia figurează ca parte vătămată. Nu s-a abținut. Și-a luat dosarul. A ascuns probele. L-a protejat pe omul care o cununase.
Pentru asta a votat CSM 5 la 1 împotriva numirii ei. Pentru asta au protestat zeci de organizații în fața Cotrocenilor pe 6 martie 2026, cerând președintelui să refuze numirile. Pentru asta CTP a scris o coloană în care se întreba „Amice, ești idiot?”, iar Ungureanu din USR i-a trimis o scrisoare deschisă despre ruptura cu el, numindu-l „Securistan”. Toate aceste semnale au ajuns la Cotroceni. Niciunul nu a contat. Nicușor Dan a apărat-o pe Chiriac cu argumente pe care ar trebui să le citeze toți manualele de retorică politică ca exemplu negativ. „Nu a ascuns probele, ci le-a trimis la judecător. Și nu a trimis la parchet pentru că nu au fost agresiuni și nu au fost minori.” Apoi, la Europa FM, confruntat cu faptul că Onilă a fost condamnat pentru viol asupra unor minori: „Ea nu a făcut nimic cu imaginile pentru că în imagini nu erau minori și era un act consimțit.”
Un act consimțit. Între un episcop, profesor, de peste 50 de ani, și un elev de seminar minor. Pe care Onilă era obligat să-l evalueze la examene. Căruia îi decidea soarta seminaristică. Într-o instituție cu tutelă canonică în care episcopul avea puterea supremă. „Consimțit”, a zis președintele României, pe 16 aprilie 2026, în direct. Art. 220 Cod penal — actul sexual cu un minor într-un raport de autoritate constituie infracțiune indiferent de orice declarație de „consimțământ”. Președintele unei țări europene, jurist cu doctorat la Sorbona, a reușit să ignore art. 220 în apărarea unei procuroare pe care o numise cu o săptămână înainte la cea mai înaltă funcție din Ministerul Public. Nu există loc de interpretare bună a acestei fraze.
Voineag, „Justiția capturată” și neființa recursului împotriva lui Ardelean
Pe aceeași tavă, Nicușor Dan l-a urcat în Parchetul General și pe Marius Voineag, pe postul de adjunct. Șeful DNA din 2023 până în 2026. Mandatul lui e sintetizat într-un documentar numit „Justiție capturată”, publicat de Recorder în decembrie 2025, după care Secția pentru Procurori a CSM a sesizat Inspecția Judiciară. Documentarul e un pumn în stomac. Peste 20 de procurori — 14% din schema DNA — au plecat din instituție pe durata mandatului Voineag. Liviu Lascu, șeful secției militare, a fost revocat în timp ce investiga achizițiile SRI. Dosarul SRI s-a clasat după plecarea lui. Laura Deriuș a fost revocată pe motiv de „neperformanță” în timp ce instrumenta dosarul Chiajna — cel mai mare al DNA cu 56 de suspecți și 81 de volume, cu ramificații către familia președintei ÎCCJ Lia Savonea. 15 alte soluții pe care le pregătise stăteau pe biroul șefului de secție, neavizate. Neculai Cârlescu a fost mutat peste noapte la o secție fără atribuții de urmărire penală, exact în săptămâna în care declara suspect, pentru prejudiciu de peste 885 milioane lei, pe Nicu Marcu, fostul șef ASF, apropiat PSD. Cazul lui e de manual: Inspecția Judiciară a primit raport că sora lui Voineag, Camelia Vlădescu, fusese angajată fără concurs la ASF în mandatul lui Marcu. Prietenia dintre Voineag și Marcu a fost descrisă formal în raport. După mutarea lui Cârlescu, șeful de secție Ionuț Ardeleanu — adus în DNA de Voineag, cu care Voineag are împrumut reciproc de 25.000 lei declarat — a infirmat ordonanța. Dosarul s-a clasat în 12 martie 2025. Nicu Marcu a fost numit director general al ORNISS.
Există mărturia on-the-record a unei alte procuroare, Lavinia Rus, care era pe dosarul Mocioalcă la DNA Timișoara. În 2023 a primit, spune ea pentru Recorder, trei apeluri telefonice de la Paul Dumitriu, adjunctul lui Voineag, care i-a transmis explicit „din partea procurorului-șef” că „nu ar fi vorba de o infracțiune”. Rus considera că erau toate elementele pentru trimitere în instanță. A plecat ulterior la EPPO prin concurs. Dosarul preluat de alt procuror s-a clasat. Mocioalcă a fost numit vicepreședinte al Curții de Conturi cu patru zile înainte de clasare, apoi decorat cu „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. O investigație separată Rise Project din 2024 a arătat că Voineag a cumpărat apartamente într-un complex deținut de apropiați ai lui Mocioalcă, în timp ce instituția lui îl ancheta.
Și pe urmă e cazul Ardelean. Pe care îl spune corect doar presa locală din Bihor, pentru că restul presei naționale a refuzat să-l pună în lumină. Cristian Marius Ardelean, procuror la DNA Oradea, revocat în ianuarie 2019 în scandalul „înregistrărilor din DNA Oradea”. Pe înregistrarea publicată de avocatul Răzvan Doseanu, un grup de procurori, Ardelean între ei, discutau cum să „cuminţească” judecătoarele din Oradea care le „trenau procesele”, cum să deschidă dosare împotriva lor „să le intre frica în ele”. Cinci procurori au fost revocați simultan — Cristian Ardelean, Ciprian Man, Cosmin Pantea, Adrian Muntean, Lucian Rus. CSM a avizat favorabil revocările. SIIJ a deschis dosar penal pentru șantaj și abuz în serviciu. Inspecția Judiciară a declanșat acțiune disciplinară. Cotidianul a publicat în 2018, separat, o investigație despre falsificări de acte procedurale în dosare instrumentate de Ardelean — procese verbale cu semnături care, conform expertizelor criminalistice, nu aparțineau persoanelor semnatare. Sub conducerea lui Man și Ardelean, DNA Oradea făcea 53 de achitări într-un an. O achitare pe săptămână.
În aprilie 2024, Ardelean a câștigat la Curtea de Apel Cluj procesul prin care cerea anularea ordinului lui de revocare — pe baza unei decizii CCR din noiembrie 2023 care declarase neconstituțional articolul. Era prima instanță. DNA, parte interesată, avea termen de recurs. Voineag, în calitate de șef al instituției, era cel care trebuia să decidă dacă se formulează recurs. Nu l-a formulat. Termenul a expirat. Decizia a rămas definitivă. Pe 18 iunie 2024, Ordinul 840 semnat personal de Voineag a readus pe Ardelean la DNA Oradea, cu plata diferențelor salariale din februarie 2019 — sute de mii de lei din banii instituției, pentru un procuror pe care aceeași instituție îl dăduse afară pentru presiuni asupra judecătorilor. Concomitent, aceeași instituție dădea afară pe Cârlescu, Deriuș și Lascu — toți trei instrumentând dosare mari împotriva PSD sau a prietenilor PSD.
Acest om, Marius Voineag, care a picat de două ori examenul de promovare la gradul de procuror de Parchet de pe lângă Curtea de Apel, care încă la momentul numirii sale în 2021 la Parchetul General avea doar gradul de Tribunal, a fost urcat de președintele Nicușor Dan la funcția de procuror general adjunct. Comparativ, la numirea în aceeași procedură a procurorului Viorel Cerbu ca șef al DNA, CSM a votat 6–0. La Codrin Miron pentru DIICOT, tot 6–0. La Voineag — balotaj 3–3 de trei ori la rând, apoi aviz smuls cu chiu cu vai. La Chiriac — vot 5–1 împotrivă. Asta e diferența dintre o numire profesională și o numire politică. Iar președintele a ales numirile politice, semnate la propunerea ministrului PSD, Radu Marinescu.
Mitul „abuzurilor Kövesi” și reabilitarea șoriceilor prin cuvintele președintelui
Partea cea mai scandaloasă a interviului de la Europa FM nu a fost apărarea Chiriac. A fost fraza aruncată ca din întâmplare, fără probe, fără raport, fără nicio instanță: „Înclin să cred că s-au făcut abuzuri sub mandatul lui Kövesi la DNA.”
Laura Codruța Kövesi este astăzi procuror-șef european la EPPO — Parchetul European. Da, au existat abuzuri în perioada DNA Kövesi. Nu le neagă nimeni rezonabil. Dar nu a fost dovedit că le-a făcut ea în mod direct. Au fost făcute prin oamenii controlați de ea întradevăr, de procurori ca Cristian Ardelean și Ciprian Man la Oradea — unde s-a înregistrat o discuție despre cum să cuminţească judecătorii, unde s-au documentat falsificări de acte procedurale, unde 53 de achitări anuale arătau câte dosare netemeinice plecau în judecată. Au fost la Ploiești, cu procurorul Lucian Onea, implicat în scandalul protocoalelor cu SRI și în afaceri cu martori mincinoși care fabricau acuzații pentru persoane împotriva cărora nu existau probe. Au fost în cazul investițiilor fictive — oameni acuzați că ar fi făcut sau primit investiții care, la verificare, nu existau sau existau dar erau legale. Au fost, mai grav, în protocoalele secrete DNA-SRI, prin care anumite anchete se derulau cu personal și mijloace ale SRI, instituție care nu avea atribuții de organ de urmărire penală. În 2018, Curtea Constituțională a decis că acele protocoale erau neconstituționale, iar mii de dosare au trebuit rejudecate sau desființate pe temei procedural.
Toate aceste abuzuri s-au comis. Toate. Dar au fost în primul rând arme politice și securistice, nu produse ale voinței profesionale a Laurei Kövesi. Au fost, cum a arătat Recorder în documentarele sale, dosare în care interesele unor servicii și ale unor lideri politici coincideau cu acuzații formale formulate de procurori subordonați presiunilor. Kövesi a fost ea însăși ținta aceluiași aparat — revocată politic de Tudorel Toader în 2018 la cererea Guvernului Dăncilă, după o procedură în care Secția Specială i-a deschis dosare penale. Procedura respectivă, declarată ulterior neconstituțională prin decizia CCR nr. 47/2019, a dus la casarea actelor emise de Secția Specială. Kövesi a fost salvată profesional numai de faptul că UE a văzut ce se întâmplă în România și i-a oferit funcția de procuror-șef european. Altfel, aici ar fi fost îngropată, sub montaje și dosare fabricate, exact ca Ardelean și Man când s-a consumat înregistrarea din DNA Oradea — doar că ea era ținta, nu agentul.
Nicușor Dan a ales, pe 16 aprilie 2026, să pună semnul egal între Kövesi — ținta abuzurilor — și aparatul care le produsese. Să insinueze că mandatul ei a fost unul „cu abuzuri”, fără să precizeze care, fără să numească procurori, fără să ofere context. În aceeași zi în care apăra numirile Chiriac și Voineag. În aceeași zi în care justifica o decizie care a dat pe mâna PSD cele mai înalte funcții din Ministerul Public. Când președintele țării lovește în cea mai prestigioasă procuror română a istoriei recente, pe singurul motiv că această lovitură e politic utilă cuiva anume, a ales tabăra. Nu a fost nici naivitate, nici „mediere”. A fost alegere.
Facebook și lovitura pe decret
Ce se întâmplă pe 20 aprilie 2026 la Palatul Parlamentului e, în esență, un spectacol cu sfârșit deja scris. PSD va vota retragerea sprijinului politic pentru Bolojan. Miniștrii PSD vor pleca din Guvern, probabil după ședința de joi 23 aprilie. Grindeanu a declarat deja că „PSD este pregătit să preia guvernarea”, chiar și minoritar, chiar renunțând la rotativă, chiar cu parafarea tacită a AUR — deși neagă alianța formală. George Simion, prezent la hotelul unde se desfășurau ședințele PSD, pretinde „ieșirea rapidă de la guvernare” pentru a deschide drumul. Un fost lider AUR se mută la PSD. Scenariul coaliției care contorsionat se va forma sau, la limită, al alegerilor anticipate, devine previzibil. Oricare ar fi finalul lui mai, cert e că actualul PNL-USR-PSD se va destrăma. Bolojan va pleca în mai și se va ocupa probabil de un nou pol de dreapta — sau va prelua REPER, cum au sugerat surse politice. Nicușor Dan va continua să „medieze”.
Asta e puciul pe Facebook, cum l-am numit în celălalt text. Un vot intern de partid care arată ca o campanie publicitară pentru o ofertă promoțională — grafică vișinie, fotografii de activiști anonimi cu slogan standardizat, ironie generalizată pe internet. Faptul că e procedural legitim nu-l face politic onest. PSD vrea să evadeze din responsabilitatea pentru o guvernare pe care a susținut-o opt luni, folosind ca alibi „dezacordul” cu măsuri pe care, de fapt, ministrii săi le-au semnat în ședințe. „Ajunge. Până aici.” sună ca o revoltă, dar e o evadare. Iar electoratul PSD pare să fi înțeles, pentru că sondajul INSCOP de aprilie 2026 arată scăderea de la 20% la 17% pe electoratul care merge sigur la vot. Chiar și fanii lor nu vor să vină la urne să-i voteze.
Adevărata lovitură — cea reală, cu consecințe pe trei ani — s-a petrecut însă deja. Nu pe Facebook, ci pe decret. Pe 8 aprilie 2026, când au fost semnate numirile Chiriac–Voineag. Pentru că acela este mecanismul prin care justiția română va fi blocată în continuare. Timp de trei ani, cele mai înalte poziții din Ministerul Public vor fi ocupate de o procuror general care a mușamalizat un dosar de viol asupra unor minori și de un adjunct care a clasat dosarele politicienilor mari și i-a revocat pe procurorii care voiau să meargă mai departe. Dosarele curente se vor clasa în același ritm. Prescripția va mătura restul. Noul șef DNA, Viorel Cerbu — votat unanim de CSM — va fi superficial blocat de arhitectura superioară a instituției. DIICOT — la fel.
Ăsta e adevăratul puci. E puciul de pe decret, nu de pe Facebook. E lovitura împotriva unui stat de drept și așa șubred, dat de un președinte care, în loc să stea lângă premierul care aprinsese becul în cămară, a stins becul înapoi, a închis ușa, și le-a oferit șoriceilor trei ani de garantată întuneric. Le-a dat propriile instrumente cu care să apere cămara de reformatori. Le-a oferit, cu propriul său nume pe decret, controlul ușii.
Prețul real
Costul acestei arhitecturi nu se va vedea mâine. Nu va fi un articol spectaculos de presă. Nu va fi o manifestație în Piața Universității. Va fi, pur și simplu, nimicul. Nimic. Trei ani de nimic. Trei ani în care dosarele mari vor dispărea în clasări. Trei ani în care denunțurile serioase nu se vor mai depune, pentru că cine să le depună va ști că ajung pe masa Chiriac sau Voineag. Trei ani în care procurorii cu conștiință vor pleca în continuare, spre EPPO sau spre avocatură sau spre parchete locale. Trei ani în care rețelele politice vor simți că pot respira. Trei ani în care privilegiile, sinecurile, comisioanele, dosarele fictive se vor face cu totul liniștite.
Apoi, peste trei ani, vom redescoperi România pe care Bolojan încercase să o desprindă de șoricei. Vom redescoperi cămara aia, cu lumina stinsă din nou, cu proviziile roase, cu gospodarul nemulțumit, neputincios, amărât. Vom redescoperi o societate care va fi uitat treptat că, cândva, un premier a aprins lumina. Vom avea noi campanii „Ajunge, până aici”, noi promisiuni, noi tăieri, și noi șoricei, mai mulți, mai îndrăzneți, mai lacomi. Iar președintele care va fi semnat acele decrete, probabil încă la Cotroceni, va spune în continuare că „încearcă să-și păstreze rolul de mediator” între pradă și prădători.
Nicușor Dan nu a pierdut. A ales. A ales să stea pe margine când singurul om din guvern care încerca să închidă robinete avea nevoie de apărare politică. A ales să semneze decrete pentru oameni pe care el însuși îi criticase cu luni înainte. A ales să arunce cu noroi în Kövesi ca să justifice cedări politice. A ales puciul mic al decretului peste puciul mare al Facebook-ului. Iar, dacă vom citi corect, istoria va spune că mandatul acesta nu a fost cel al reformei — a fost cel al capitulării. Un președinte care a venit cu mandat de schimbare și a plecat — sau va pleca — ca unul dintre cei mai discreți artizani ai statu-quo-ului din istoria recentă a României.
Nu voi folosi cuvântul „trădare”, pentru că e folosit prea des. Dar când un om venit pe voturi anti-PSD semnează, în primul său an de mandat, decrete cerute de ministrul PSD al Justiției, împotriva avizelor CSM, pentru procurori contestați documentat pentru mușamalizare de viol pe minori și pentru capturare politică a DNA, numele pe care faptele îl poartă nu e unul glorios. Iar cei care, ca Bolojan, aprindeau lumina și arătau șoriceii, vor fi singuri. Până vor obosi și ei. Până când, într-un final, toată lumea se va obișnui cu întunericul. Pentru că asta au căutat, de altfel, șoriceii, din prima zi.
Au câștigat. Pe moment. Până se va aprinde cineva din nou becul.