AcasăStiri nationaleAvocată din Oradea, achitată, dar obligată la daune

Avocată din Oradea, achitată, dar obligată la daune

Avocată din Oradea, achitată pentru că a lovit o funcționară, dar obligată să plătească daune morale de 2.000 de euro

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, pe 3 decembrie 2025, achitarea avocatei Simona Pașcu, din cadrul Baroului Bihor, acuzată de ultraj după ce a pălmuit o funcționară din Primăria Lugașu de Jos. Totuși, instanța a obligat-o să plătească daune morale de 2.000 de euro funcționarei, precum și cheltuieli de judecată de 3.000 de lei.

Curtea Supremă a admis apelul avocatei, stabilind că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Însă, apelul funcționarei, care s-a constituit parte civilă, a fost respins ca nefondat.

În primă instanță, Curtea de Apel Oradea a găsit-o vinovată pe Simona Pașcu, aplicându-i o amendă penală de 11.000 de lei și stabilind daune morale de 3.000 de euro, la care s-au adăugat 7.500 de lei cheltuieli de judecată pentru partea vătămată.

Incidentul a avut loc pe 1 septembrie 2022, când directoarea școlii din Lugașu de Jos, Loredana Berzovan, s-a prezentat la primărie, însoțită de avocata Simona Pașcu, pentru a încheia un contract de furnizare a apei pentru școală. La ghișeu, funcționara Crina Țiburcă le-a comunicat că nu au toate actele necesare, iar avocata a început să o filmeze, cerând detalii despre documentele lipsă.

Funcționara a părăsit biroul, deranjată de filmare, iar avocata a intrat după ea, moment în care a avut loc agresiunea. Crina Țiburcă a declarat că a fost lovită cu pumnul peste obraz, iar în urma incidentului a fost necesar un certificat medico-legal care să ateste că are nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale.

În timpul anchetei, Simona Pașcu a susținut că funcționara a lovit-o cu palma peste mâna care ținea telefonul, iar în acel moment a reacționat „regretabil și instinctual”, plesnind-o pe Crina Țiburcă. Funcționara a negat că ar fi lovit-o pe avocată, afirmând că a încercat doar să oprească filmarea.

În urma plângerilor reciproce, avocata a acuzat-o pe funcționară de loviri, dar procurorii au clasat cazul, considerând că fapta nu există. Curtea de Apel Oradea a catalogat demersul avocatei ca fiind „strict conjunctural”, menționând că a încercat să justifice agresiunea asupra unui funcționar public.

În luna iunie, instanța orădeană a aplicat avocatei o amendă penală pentru ultraj, pedeapsă care a fost ștearsă ulterior prin achitarea definitivă dispusă de ÎCCJ.

Sursa: www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/avocata-din-oradea-achitata-pentru-ca-a-lovit-o-functionara-dar-obligata-sa-plateasca-daune-morale-de-2-000-de-euro-5121241/?utm_source=rss&utm_medium=referral&utm_campaign=hiraggregator

Must Read

spot_img