Profesorii din Bihor depun dosarele pentru gradele didactice I și II până pe 30 octombrie

0
Profesorii din Bihor depun dosarele pentru gradele didactice I și II până pe 30 octombrie

Profesorii din Bihor au termene limită pentru gradele didactice I și II

Cadrele didactice din județul Bihor care doresc să obțină gradele didactice I și II trebuie să respecte două termene importante stabilite de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor, care a publicat calendarele și documentele necesare pentru anul școlar 2026–2027.

Primul termen, 30 octombrie, vizează cererile pentru efectuarea primei inspecții curente (IC1). Această etapă este premergătoare înscrierii propriu-zise la examen și se adresează profesorilor care solicită inspecția în vederea înscrierii la gradul didactic I, seria 2028–2030, sau la gradul didactic II, sesiunea 2029.

Tot până pe 30 octombrie pot solicita inspecția și cadrele didactice care au obținut rezultate maxime la examenele din acest an. Profesorii cu media 10 la gradul didactic II, sesiunea 2026, pot opta pentru înscrierea anticipată la gradul I, seria 2027–2029, iar cei cu media 10 la definitivatul din 2026 beneficiază de reducerea vechimii necesare pentru gradul II de la patru la trei ani.

Cererile se depun la conducerea școlii în care lucrează profesorul, iar după validarea în consiliul de administrație, unitățile de învățământ le transmit online către ISJ Bihor, prin platforma edubh.ro/management.

Dosarele de înscriere, depuse până pe 27 noiembrie

Al doilea termen, 27 noiembrie, este destinat profesorilor care au parcurs deja inspecția necesară înscrierii. Până la această dată se depun dosarele pentru gradul didactic I, seria 2027–2029, și pentru gradul didactic II, sesiunea 2028.

Dosarele se depun de candidați la conducerea unității de învățământ și cuprind, între altele, cererea și fișa de înscriere, copii ale actelor de identitate și de studii, documente care atestă obținerea definitivatului sau a gradului II, adeverințe privind vechimea și calificativele profesionale, precum și documentele referitoare la inspecțiile efectuate.

Conducerile școlilor verifică îndeplinirea condițiilor legale și transmit dosarele în format fizic Inspectoratului Școlar Județean Bihor, până la 27 noiembrie.

Colocviul de admitere, programat în 2027

Pentru candidații la gradul didactic I, seria 2027–2029, următoarea etapă este colocviul de admitere, programat între 15 ianuarie și 15 februarie 2027, în centrele de perfecționare.

Modelele de cereri, fișele de înscriere, lista completă a documentelor și metodologia de organizare sunt disponibile pe site-ul isjbihor.ro, în secțiunea „Perfecționare”, la rubricile dedicate gradelor didactice I și II. Profesorii trebuie să consulte documentele corespunzătoare seriei sau sesiunii la care doresc să participe, deoarece termenele și etapele diferă.

Vrei să vezi mai des știrile Jurnalul Oradean în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google