Pasajele subterane Crișul și Gară, gata în 2027? Ce spune viceprimarul

0

Lucrările la pasajele subterane de la Crișul și Gară avansează, cu termen de finalizare în septembrie 2027

Lucrările la cele două pasaje subterane din Oradea, cel de la magazinul Crișul și cel de la Gară, demarate simultan în luna mai a acestui an, înregistrează un stadiu fizic de aproximativ 40% pe ambele șantiere. Viceprimarul Teofil Filimon apreciază că ritmul este unul bun și că firmele Selina și Global Industrial s-au mobilizat corespunzător, alocând un număr mare de oameni și utilaje.

Pe șantierul de la Magazinul Crișul, potrivit ultimelor date publicate de Primăria Oradea, au fost turnate încă două radiere mari. Situația actuală arată astfel: trei din cele nouă radiere mari au fost turnate, trei din cele 14 radiere mici sunt finalizate, iar unul din cele două radiere de la bazinul de retenție a fost executat.

În zona Gării Oradea, lucrările au ajuns la linia de tramvai de la capătul sudic al proiectului, unde au început primele intervenții pentru montarea acesteia. Totodată, pe pasaj a fost turnată o nouă placă din beton.

În urma discuțiilor cu reprezentanții firmelor, viceprimarul Filimon consideră că există șanse mari ca cele două pasaje să fie finalizate până în luna septembrie 2027. Acest termen ar presupune o perioadă de execuție de 15 luni, în condițiile în care termenul contractual este de 22 de luni.

Valoarea totală cumulată a investițiilor la cele două pasaje depășește 278 milioane de lei, din care peste 164 milioane de lei reprezintă finanțare europeană nerambursabilă.

Vrei să vezi mai des știrile Jurnalul Oradean în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google