Locuitorii din Chijic reclamă „patinoarele” de pe străzile din sat. „Așa e iarna” a fost reacția primarului comunei Copăcel
Pe 12 ianuarie 2026, mai mulți locuitori din satul Chijic, comuna Copăcel, au transmis redacției bihon.ro mesaje de nemulțumire cu privire la modul în care Primăria a gestionat condițiile de circulație pe străzile din localitate. Oamenii se plâng că, în loc să fie practicabile, majoritatea drumurilor s-au transformat în adevărate „patinoare”, punând în pericol atât pietonii, cât și șoferii. Potrivit sesizărilor, intervențiile autorităților locale au fost insuficiente sau realizate necorespunzător.
„Nu s-a aruncat niciun material antiderapant, ci doar au trimis un utilaj cu lamă care nu a curățat cum trebuie. Pe unele străzi nu s-a intervenit deloc, iar acum este gheață continuă. Abia ne putem deplasa pe jos, ca să nu mai vorbim de mașini”, ne-a transmis un localnic.
Alții susțin că vârstnicii și copiii sunt cei mai afectați, existând riscul unor accidente grave. Localnicii reclamă și lipsa unei comunicări clare din partea Primăriei Copăcel, afirmând că nu au fost informați cu privire la un plan de intervenție sau la motivele pentru care anumite străzi au fost ignorate. „Plătim taxe, dar când avem nevoie de ajutor, suntem lăsați să ne descurcăm singuri”, se arată într-un alt mesaj trimis redacției.
Oamenii cer autorității locale să revină de urgență cu intervenții eficiente, folosind materiale antiderapante adecvate și acoperind toate străzile din sat, nu doar anumite zone.
Pentru a obține un punct de vedere oficial, am contactat primarul comunei Copăcel, Silviu Ioan Petrița, care a avut o reacție destul de ciudată. „Așa e iarna. Am trimis utilajul pe care îl are primăria pentru a îndepărta zăpada de pe drumuri, care a îndepărtat cât a putut, însă a mai rămas ceva zăpadă. În cursul acestei zile (12 ianuarie – n.r.) vom interveni și cu material antiderapant pe străzi, inclusiv în satul Chijic. Însă prioritate zero a primăriei a fost să asigurăm condiții bune de trafic pe drumul dintre satele Poiana Tășad și Bucuroaia, unde circulă autobuzul care transportă elevii și cetățenii, iar ulterior intervenim și pe drumurile adiacente din satele aparținătoare comunei, unde traficul nu este foarte mare”, ne-a comunicat primarul Petrița.
La finalul dialogului, primarul din Copăcel a ținut să le transmită locuitorilor nemulțumiți că urmează încă un episod de ninsori, probabil pentru a-i pregăti pentru un nou episod în care starea străzilor din Chijic va fi motiv de noi nemulțumiri.

