Incendiu la Baza Sportivă din Beiuș. Flăcările au amenințat o clădire aflată la jumătate de metru
Un incendiu a izbucnit în cursul nopții de luni spre marți, 6 octombrie, la Baza Sportivă de pe strada Vasile Lucaciu din Beiuș, potrivit unui comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, colonel Camelia Roșca.
Autoritățile au fost sesizate că acoperișul și una dintre încăperile construcției fuseseră cuprinse de flăcări, existând riscul ca incendiul să se extindă la imobilul situat la aproximativ 50 de centimetri distanță.
Pompierii au intervenit simultan pentru stingerea focarelor și pentru protejarea clădirii aflate în imediata proximitate, reușind să localizeze și să lichideze incendiul în aproximativ 35 de minute.
Echipajele au salvat din calea flăcărilor trei din cele patru încăperi ale construcției, precum și clădirea învecinată, care adăpostea la parter spații comerciale, iar la etaj spații administrative.
La intervenție au participat trei echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, și ambulanța SMURD a subunității.
Flăcările au afectat circa 60 de metri pătrați din acoperiș și pereții unei încăperi, construiți pe structură de lemn. Din cauza radiației termice generate de incendiu, a fost degradată o suprafață de circa 100 de metri pătrați din izolația de polistiren a clădirii învecinate.
Cercetările preliminare efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a incendiului fumatul.
Vrei să vezi mai des știrile Jurnalul Oradean în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
