Nopți cu alcoolemii ridicate: doi șoferi prinși băuți la volan, reținuți de polițiștii din Bihor
În dimineața zilei de 21 decembrie 2025, la ora 03:40, pe strada 22 Decembrie din municipiul Beiuș, polițiștii au oprit în trafic un bărbat de 38 de ani, din comuna Budureasa, care conducea un autoturism sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o valoare alarmantă de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în seara zilei de 19 decembrie 2025, la ora 20:20, pe DN 76, în localitatea Vașcău, polițiștii din Ștei au depistat un alt conducător auto, un bărbat de 52 de ani, din municipiul Oradea, care se afla la volan sub influența alcoolului. Testarea cu etilotestul a arătat o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cazuri, șoferilor le-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Beiuș au dispus reținerea celor doi bărbați pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.
Polițiștii rutieri din Beiuș continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

