Centru de zi finalizat în satul Cheșereu pentru copiii vulnerabili și familiile aflate în dificultate
În satul Cheșereu, din comuna Cherechiu, a fost finalizată construirea unui centru de zi destinat copiilor și familiilor aflate în situații de risc. Imobilul a fost realizat prin PNRR, valoarea totală a contractului de finanțare fiind de 2.043.449,76 lei, în cadrul Componentei 13 – Reforme sociale, program care urmărește dezvoltarea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de separare de familie.
Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor imobilului a avut o valoare de atribuire de 1.264.869 de lei, fără TVA. Clădirea a fost construită pe o suprafață de 1.171 mp și a fost proiectată pentru desfășurarea unor activități de consiliere, sprijin și educație pentru copii și părinți, potrivit informațiilor transmise de primarul Alexandru Niri.
Centrul se adresează copiilor aflați în risc de marginalizare și sărăcie, precum și celor care pot ajunge în situația de a fi separați de familie. În același timp, serviciile sunt destinate părinților și tutorilor legali care au nevoie de sprijin pentru depășirea unor dificultăți sociale sau familiale.
Clădirea are un cabinet de consiliere, o sală multifuncțională, un birou administrativ și o sală pentru activități. Au fost prevăzute și spații auxiliare, între care grupuri sanitare, vestiare, cameră tehnică și alte dependințe necesare pentru desfășurarea activităților. În exterior au fost realizate alei pietonale, parcări, zone verzi, un loc de joacă și împrejmuiri. Investiția a fost realizată cu respectarea cerințelor privind eficiența energetică și consumul de energie.
266 de copii incluși într-un amplu proiect social
Centrul din Cheșereu este parte dintr-un proiect social mai amplu derulat în comuna Cherechiu, lansat în decembrie 2025. Intitulat „Sprijin pentru copiii din Cherechiu: Împreună pentru familii unite”, proiectul se desfășoară pe o perioadă de trei ani și are ca beneficiari 266 de copii și adolescenți, alături de familiile acestora. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 2,04 milioane de lei.
Programul urmărește prevenirea separării copiilor de familie prin intervenții în educație, consiliere și sprijin social. Sunt vizați copii și tineri cu vârste de până la 18 ani proveniți din medii defavorizate ale comunei, dar și părinții acestora.
„Proiectul este foarte frumos pentru că prevede susținerea a 266 de copii și tineri, de la cei mai mici până la cei de 18 ani, din mediile defavorizate ale comunei noastre”, declara primarul Alexandru Niri cu ocazia lansării proiectului.
Intervențiile vor fi stabilite în funcție de situația fiecărui copil și a familiei sale. Un obiectiv important este menținerea copiilor în sistemul de educație și prevenirea situațiilor care pot duce la separarea acestora de familie. Frecventarea școlii este una dintre condițiile proiectului, iar programul include și asigurarea hranei și a unor obiecte de strictă necesitate.
„Va fi un ajutor pe mai multe paliere, atât pentru copii, cât și pentru părinți, pentru că ne vom implica acolo unde va fi nevoie, în scopul de a preveni separarea familiilor. Vrem să le schimbăm viața în bine, prin educație, în primul rând, pentru că frecventarea școlii va fi o condiție în proiect, asigurându-le hrană, precum și obiecte de strictă necesitate”, a mai spus primarul Niri, cu prilejul prezentării amplului proiect social.
Lansarea proiectului social a avut loc anul trecut, într-o clădire nouă, construită în satul Târgușor, destinată activităților Centrului de zi. Imobilul a fost realizat tot cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.

