Peste 2.000 de elevi din Bihor au cerințe educaționale speciale
În școlile de masă din județul Bihor erau înregistrate, în anul școlar 2025-2026, 2.046 de cazuri de copii și elevi cu cerințe educaționale speciale (CES), față de 1.677 cu un an înainte. Creșterea este de aproximativ 22%.
Dintre cei 2.046 de copii, 1.458 se află în categoria dizabilităților ușoare sau moderate, 382 au intelect liminar, iar 206 au dizabilități grave, severe sau asociate. În formele grave, nevoile pot afecta simultan învățarea, comunicarea, autonomia sau deplasarea.
Ce înseamnă intelectul liminar
Intelectul liminar descrie o funcționare intelectuală aflată la limita inferioară, fără a însemna automat dizabilitate intelectuală. Copilul poate învăța într-o școală obișnuită, dar poate procesa mai lent informația și poate avea dificultăți cu memoria de lucru, citirea sau matematica. O analiză științifică din 2026 indică, la nivel de grup, întârzieri de aproximativ doi ani la citire și aritmetică.
Evaluări și certificate emise de CEOSP Bihor
Specialiștii din Comisia de Orientare Școlară și Profesională (CEOSP) Bihor au evaluat 1.005 copii și au emis 901 certificate de orientare școlară și profesională: 569 pentru integrarea în învățământul de masă și 332 pentru învățământul special. Numărul certificatelor a rămas aproape identic față de anul anterior, când fuseseră emise 909.
Creșterea cu 22% a numărului total de copii cu CES nu înseamnă că au apărut brusc mai multe cazuri noi. Cristina Avrigeanu, directoarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Bihor, vorbește despre o identificare mai bună și mai timpurie, dar și despre cazuri tot mai complexe.
Certificatul care îi sperie pe unii părinți
Cele mai frecvente sunt dificultățile de cunoaștere și învățare, inclusiv dislexia, disgrafia și discalculia, urmate de dificultăți de comunicare și interacțiune, inclusiv din spectrul autist, ADHD, anxietate, depresie și probleme de autoreglare emoțională. Uneori, apar mai multe la același copil.
„Un certificat CES nu este o etichetă și nu definește copilul. Rolul său este să recunoască nevoile educaționale specifice și să permită accesul copilului la măsurile de sprijin de care are nevoie”, spune Cristina Avrigeanu.
Dacă dificultatea rămâne neidentificată, copilul continuă să primească aceleași cerințe, ca și cum ea nu ar exista. Un elev cu dislexie poate ajunge să creadă că este „slab la școală”, un copil cu ADHD poate fi văzut doar drept neatent, iar unul cu intelect liminar poate primi concluzia că „nu se străduiește”.
Un profesor de sprijin la 16 copii
În Bihor există 67 de profesori itineranți și de sprijin, care lucrează în 95 de unități de învățământ. În anul școlar precedent, 1.046 de copii au beneficiat direct de activitatea lor. Raportul înseamnă, în medie, aproximativ 16 beneficiari pentru un profesor.
Ordinul care reglementează normarea prevede însă 8-12 copii pentru nivelurile de sprijin I și II, 4-6 copii pentru nivelul III și cel mult 12 pentru grupele mixte. CJRAE confirmă că există situații în care unui profesor îi sunt repartizați mai mulți copii decât limita normei și cazuri în care același specialist trebuie să acopere mai multe școli.
Dintre cei 67 de profesori, 26 lucrează în mediul rural, iar unii își împart programul între mai multe puncte de lucru. Dintre cei 1.071 de copii evaluați în cadrul serviciilor de sprijin, 870, adică 81,2%, au înregistrat progrese.
Să stai într-o clasă nu înseamnă să fii inclus
Resursele diferă de la o școală la alta. CJRAE indică numărul mare de beneficiari raportat la specialiști, timpul insuficient pentru intervenția directă, sarcinile administrative, lipsa unor spații dedicate și dotările insuficiente. Există profesori de sprijin care lucrează în spații comune sau improvizate, iar în unele cabinete lipsesc laptopuri, imprimante, materiale senzoriale, jocuri și resurse adaptate.
„Incluziunea reală nu înseamnă doar prezența fizică a copilului cu CES într-o clasă de învățământ de masă. Înseamnă adaptarea procesului educațional la nevoile sale, participarea lui efectivă la viața clasei și asigurarea sprijinului necesar pentru progres și autonomie”, subliniază Cristina Avrigeanu.
„Solicitarea sprijinului specializat nu trebuie privită ca o recunoaștere a unui eșec, ci ca o modalitate de a oferi copilului sprijinul de care are nevoie și instrumentele necesare pentru a-și valorifica potențialul”, este mesajul transmis părinților.