Administratoarea unei firme din Oradea, obligată să achite ANAF 2,7 milioane de lei într-un dosar de evaziune
Tribunalul Bihor a dispus, luni, încetarea procesului penal declanșat față de Florentina Pop, administratoarea unei firme din Oradea, ca urmare a prescrierii faptelor care ar fi fost comise în perioada 2010 – 2015. În schimb, instanța a obligat-o pe femeie să plătească Agenției Naționale de Administrare Fiscală suma de 2.706.334,56 de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.
La această sumă vor fi adăugate dobânzi, penalități și majorări de întârziere, care vor fi calculate de la data scadenței fiecărei obligații principale și până la momentul efectuării plății.
Pentru a se asigura că prejudiciul invocat de ANAF va fi achitat, instanța a menținut sechestrul asigurător pus de procurori încă din 2020 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei, alături de măsura popririi sumelor de bani deținute de aceasta.
Acuzația: mărfuri de peste 11 milioane de lei, nedeclarate în contabilitate
Potrivit rechizitoriului Parchetului Bihor, Florentina Pop a fost acuzată că, în calitate de administrator al unui SRL din Oradea, specializat în comerțul cu produse alimentare și băuturi, a omis înregistrarea în evidențele fiscale ale societății a operațiunilor comerciale efectuate și implicit a veniturilor obținute din vânzarea către diferite societăți comerciale și persoane fizice române, în perioada august 2010 – octombrie 2015, a unor produse alimentare și nealimentare achiziționate din Ungaria.
Anchetatorii au stabilit că valoarea mărfurilor aduse din Ungaria și vândute clienților din România a depășit 11,3 milioane de lei, iar neînregistrarea acestora în contabilitatea firmei orădene ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 2,7 milioane de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit. Din această sumă, femeia ar fi achitat, până în 2025, doar 19.500 de lei, se arată în informațiile cuprinse în încheierile instanței.
Apărarea inculpatei
În replică, administratoarea inculpată pentru evaziune a susținut că, între 2010 și 2014, de contabilitatea societății se ocupa o persoană căreia i-a dat drept de semnătură în privința contului firmei și căreia i-a transmis toate documentele și sumele necesare plății obligațiilor fiscale.
Femeia a explicat că abia în luna mai 2014 ar fi aflat că, în realitate, împuternicita sa nu ar fi evidențiat corect operațiunile comerciale derulate și și-ar fi însușit banii primiți pentru achitarea taxelor. Florentina Pop a formulat plângere penală prin care a reclamat că a fost indusă în eroare de împuternicita ei și a precizat că nu a mai avut posibilitatea remedierii imediate a deficiențelor din contabilitate.
Aceasta a recunoscut că în sarcina sa poate fi reținut doar prejudiciul produs între 2014 și 2015, calculat de către un expert desemnat la puțin peste un milion de lei.
Sentința Tribunalului Bihor, dată la aproape șase ani de la înregistrarea dosarului la instanță, poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare.

