Percheziție în Oradea: 29.000 de țigări de contrabandă, descoperite într-un imobil
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor au descoperit 29.000 de țigări de contrabandă, echivalentul a 1.450 de pachete, într-un imobil din Oradea. Clădirea era folosită de o femeie de 51 de ani drept depozit pentru marfa nemarcată, informează Poliția Bihor.
Descinderea a avut loc duminică, 18 octombrie, în cadrul unui dosar de contrabandă, varianta asimilată. Țigările găsite erau de diferite mărci, nemarcate legal sau marcate necorespunzător.
„Prejudiciul cauzat astfel bugetului consolidat al statului a fost estimat, până în prezent, la aproximativ 40.000 de lei, reprezentând neplata accizelor, a taxelor vamale și a TVA”, a declarat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției bihorene.
Întreaga cantitate de țigări descoperită, precum și suma de 1.500 de lei și două telefoane mobile au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor.
În aceeași zi, anchetatorii au dispus reținerea femeii de 51 de ani, din Oradea, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, varianta asimilată. Luni, 19 octombrie, Judecătoria Oradea a dispus față de aceasta măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale.
Vrei să vezi mai des știrile Jurnalul Oradean în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google