Vancsik Levente: Vom fi o echipă mai puternică după meciurile din Liga Campionilor

0
Vancsik Levente: Vom fi o echipă mai puternică după meciurile din Liga Campionilor

CSM Oradea a debutat în Liga Campionilor la polo cu o înfrângere în fața lui Radnicki Kragujevac

CSM Oradea a început sezonul regulat al Grupei B din European Aquatics Champions League cu un meci împotriva echipei sârbe SPD Radnicki Kragujevac. Partida s-a încheiat cu scorul de 9-14 în favoarea oaspeților, însă formația orădeană a lăsat o impresie bună, oferind o replică solidă unei candidate certe la câștigarea competiției.

Antrenorul echipei, Petar Kovacevic, a declarat că Radnicki este una dintre favoritele la câștigarea ediției și că elevii săi au comis mai multe erori pe care adversarii le-au speculat imediat. „Când joci cu o asemenea adversară, trebuie să fii la nivel maxim, atât în atac, cât și în apărare. Noi le-am făcut mai multe cadouri celor de la Radnicki în acest meci, pe care le-au speculat imediat și s-au distanțat. Asta este Liga Campionilor, aici nu există decât echipe de mare valoare”, a spus Kovacevic.

În continuare, CSM Oradea va întâlni campioana și vicecampioana Italiei, Pro Recco și AN Brescia. Antrenorul orădenilor a precizat că aceste meciuri nu vor fi cu nimic mai facile decât cel cu Radnicki.

Jucătorul Tudor Fulea, autor a trei goluri în partida cu Radnicki, a afirmat că echipa a început meciul timorată, iar acest lucru i-a costat. „În astfel de meciuri vedem care este nivelul echipelor de top din poloul european, analizăm unde am greșit și ce trebuie să facem ca să nu mai repetăm acele erori. Va trebui să evităm acest lucru în partidele care urmează, indiferent de adversar. Nu vreau să folosesc clișee de tipul «acumulăm experiență și vom fi mai buni». Trebuie să încercăm să câștigăm de fiecare dată, chiar dacă întâlnim astfel de echipe”, a declarat Fulea.

Vancsik Levente a subliniat că este o bucurie să joace împotriva unei echipe care are în lot șapte campioni olimpici și că numai întâlnind asemenea adversari echipa poate progresa. „Chiar dacă nu putem câștiga aceste meciuri, deși noi încercăm de fiecare dată să câștigăm, vom fi o echipă mai bună după astfel de partide. Urmează două meciuri cu campioana și vicecampioana Italiei, în care vom da totul și vom căuta să facem o surpriză”, a spus Vancsik Levente.

Vrei să vezi mai des știrile Jurnalul Oradean în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google