Fotbaliștii de la FC Bihor se pregătesc pentru un nou meci pe teren propriu
Fotbaliștii de la FC Bihor vor susţine marţi un nou joc pe teren propriu în cadrul play-off-ului Seriei a 8-a a Ligii a III-a. De această dată roş-albaştrii vor întâlni formaţia Phoenix Buziaş, într-un joc care este programat în cadrul etapei a 7-a la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, de la ora 18. După cum anunţă clubul orădean, ca de obicei, preţul unui bilet de intrare la joc este 10 lei, copiii până în 14 ani şi persoanele cu dizabilităţi având accesul gratuit.
FC Bihor Oradea, lider incontestabil al Seriei a 8-a din Liga a III-a
În acest duel se vor întâlni echipa de pe primul loc, FC Bihor Oradea, cu 62 de puncte şi virtual câştigătoare a fazei play-off, şi echipa de pe poziţia a IV-a Phoenix Buziaş, care a acumulat până acum 36 de puncte. Va fi cea de-a cincea confruntare din această ediţie a Ligii a III-a între cele două echipe. Până acum FC Bihor s-a impus de fiecare dată în faţa formaţiei din Buziaş. Astfel, în sezonul regular, la Buziaş, orădenii au câştigat cu 2-0, iar pe teren propriu cu 4-2. Apoi, în play-off, la Oradea a fost 4-1, iar la Buziaş, 3-0 pentru FC Bihor.
Jocul foarte așteptat dintre FC Bihor Oradea și Phoenix Buziaş, sub lupa arbitrajului din Cluj Napoca
Jocul de marţi, 7 mai, de la ora 18, dintre FC Bihor Oradea şi Phoenix Buziaş va fi arbitrat de o brigadă din Cluj Napoca, cu Narcis Bodocan la centru. Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!