Daniel Oprița refuză demisia de la Steaua: „Ar însemna un act de lașitate”
Daniel Oprița, antrenorul echipei Steaua București, a declarat după înfrângerea cu 3-0 în fața celor de la FC Bihor că nu intenționează să demisioneze, deși echipa sa se află pe ultimul loc în clasament după șapte etape, cu doar două puncte acumulate.
„Situația e grea și nu ar fi o problemă pentru mine să-mi spună cineva din conducere să plec, nu mă opun la așa ceva, dar eu să-mi dau demisia în situația asta grea ar însemna un act de lașitate. Dar dacă-mi cere cineva, nu-i nicio problemă. Dacă nu-mi cere, rămân în continuare și încerc să redresez situația”, a spus Oprița la conferința de presă.
Tehnicianul a descris prestația echipei sale ca fiind una rușinoasă și a vorbit despre problemele cu care se confruntă lotul. „Am intrat într-o criză, se vede frica la jucători, lipsa de responsabilitate, frica de a nu greși”, a explicat el.
Probleme de lot și accidentări
Oprița a subliniat că nu a avut niciodată lotul complet la dispoziție de la începutul campionatului. „Am avut jucători accidentați, lotul e destul de subțire. Astăzi au jucat titulari unii jucători care au revenit după o lungă perioadă de accidentare”, a precizat antrenorul.
El a menționat și absențele importante cu care se confruntă echipa. „Îl avem pe Chipirliu, nici nu știu când va juca. De când sunt aici, de vreo lună jumate, două, nu l-am văzut o zi, două, la antrenament. Acum mi-a spus că nici nu mai poate să meargă, are o problemă la spate. Tolea a avut un deces în familie, i-a murit mama acum câteva zile”, a adăugat Oprița.
Obiective compromise
Antrenorul recunoaște că echipa nu mai poate lupta pentru play-off, obiectiv pe care l-a avut în ultimii ani. „Play-off-ul s-a dus, nu mai putem să vorbim de play-off, doar că e situația asta cu retrogradarea, pe care cred că vom reuși până la urmă să ieșim din pasa asta proastă”, a declarat el.
Oprița a vorbit și despre presiunea venită din parte conducerii clubului militar. „Am primit un telefon după meciul cu Suceava, că ce facem și că nu se mai poate așa. După aia, un mesaj la secundul meu”, a povestit antrenorul.
Mesaj pentru suporteri
Tehnicianul și-a cerut scuze față de suporterii care au făcut deplasarea la Oradea. „Mi-e rușine de suporteri, le cer scuze, au fost foarte înțelegători. Am fost și am vorbit după meci cu ei pentru că au bătut un drum așa de lung”, a spus Oprița.
El a ținut să remarce contribuția sa la clubul din Ghencea. „La echipa asta, în 7 ani, și îmi asum când spun lucrul ăsta, am ținut-o și eu în viață. Eu cu staff-ul meu am ținut-o în viață, că putea să fie în Liga 3 mai de mult”, a concluzionat antrenorul.

