CSM Oradea obține a doua victorie consecutivă în Divizia A
Echipa masculină de handbal CSM Oradea a câștigat meciul din deplasare împotriva formației SCM Politehnica Timișoara DivA, într-o partidă care a contat pentru etapa a doua din Seria C a Diviziei A. Scorul final a fost 30-34 (13-19) în favoarea oaspeților.
Formația orădeană a dominat autoritar întreaga partidă și s-a aflat constant la conducere. Imediat după debutul meciului, CSM Oradea a reușit să se distanțeze la 7-0, menținând un avantaj confortabil până la finalul primei reprize, încheiată cu 13-19.
Și în partea secundă, echipa oaspete a controlat jocul. Gazdele au reușit să reducă din diferență doar în ultimele minute, însă victoria nu a fost pusă la îndoială, meciul încheindu-se cu 30-34.
Pentru CSM Oradea, acesta este al doilea succes din tot atâtea meciuri în noul sezon. În partida de la Timișoara, antrenorul Cosmin Liberț a folosit următoarea formulă: Rusu, Duma, Vaina – portari; Szász Csongor 10 goluri (1 din 7 metri), Urda 5, Dincă 4, Muraru 4 (1 din 7 metri), Calman 4 (1 din 7 metri), Popa 2, Jaga 2, Chișvasi 1, Chira 1, Tăutu 1 (1 din 7 metri), Constantinescu, Bran. Secund a fost Dan Pițigoi.
În etapa următoare, CSM Oradea va susține primul meci pe teren propriu din acest sezon, împotriva echipei CSU Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu. Partida este programată duminică, 27 septembrie, de la ora 18:00, la Arena „Antonio Alexe”.

