Spitalul Pelican Medicover sărbătorește 18 ani de excelență în sănătate

0
Spitalul Pelican Medicover sărbătorește 18 ani de excelență în sănătate

Spitalul Pelican Medicover aniversează 18 ani de activitate și peste 1,8 milioane de consultații

Spitalul Pelican Medicover din Oradea sărbătorește 18 ani de la inaugurare, marcând un parcurs de dezvoltare continuă, investiții în tehnologie și extindere a serviciilor medicale. Potrivit reprezentanților unității, această perioadă reflectă maturitate, experiență acumulată și responsabilitatea de a merge mai departe.

Istoria proiectului a început cu 25 de ani în urmă, când a fost deschisă Policlinica Pelican în cartierul Nufărul. Fondatorii – șef lucrări dr. Cacuci Ovidiu Gogu, șef lucrări dr. Cacuci Adriana, prof. univ. dr. Maghiar Adrian, prof. dr. Maghiar Teodor și farm. Sotoc Felicia – au pus bazele unui demers medical construit cu viziune și profesionalism. La 10 octombrie 2008 a fost inaugurat Spitalul Pelican în cartierul Rogerius.

În 2018, Spitalul Pelican a devenit parte a Grupului Medicover, unul dintre principalii furnizori privați de servicii medicale și de diagnostic din România, consolidând poziția grupului în regiunea de nord-vest a țării.

Servicii medicale integrate și tehnologie de vârf

În prezent, Spitalul Pelican este unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale integrate din nord-vestul României și unul dintre cele mai mari centre private din țară ca număr de specialități. Unitatea oferă consultații medicale, intervenții chirurgicale, investigații de imagistică și laborator, precum și servicii de ambulanță și urgență 24 de ore din 24.

De la înființare până în prezent, spitalul a realizat peste 1,8 milioane de consultații medicale. Abordarea multidisciplinară permite evaluarea fiecărui caz din mai multe perspective medicale, pentru un diagnostic rapid și un tratament adaptat nevoilor fiecărui pacient.

Profesionalismul echipelor medicale este susținut de tehnologii moderne și tehnici minim invazive, care au făcut posibile premiere pentru regiunea de nord-vest. Chirurgia robotică reprezintă una dintre cele mai importante investiții în medicina viitorului și este utilizată în urologie, chirurgie generală, chirurgie pediatrică, ortopedie-traumatologie și ginecologie.

Parteneriate instituționale și implicare în comunitate

O parte importantă din parcursul spitalului se datorează partenerilor instituționali. Colaborarea cu Casa de Asigurări de Sănătate Bihor contribuie la creșterea accesului la servicii medicale, iar prin parteneriatul cu Ministerul Sănătății, în calitate de furnizor de Programe Naționale de Sănătate, spitalul oferă gratuit servicii medicale pacienților cu afecțiuni oncologice, hematologice și diabet.

De-a lungul anilor, Spitalul Pelican a susținut sute de pacienți aflați în situații sociale dificile, acoperind costurile unor intervenții chirurgicale. Prin proiectele de responsabilitate socială, unitatea continuă să sprijine accesul copiilor la intervenții chirurgicale robotice.

Reprezentanții spitalului transmit mulțumiri pacienților pentru încredere, comunității din Oradea pentru susținere și tuturor colegilor – medici, farmaciști, opticieni, asistenți medicali, infirmiere, îngrijitoare și echipe suport – care au contribuit la dezvoltarea unității.

Vrei să vezi mai des știrile Jurnalul Oradean în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google