Spitalul din Vlădeasa, cel mai mare proiect al Oradiei, e gata 52%

0
Spitalul din Vlădeasa, cel mai mare proiect al Oradiei, e gata 52%

Lucrările la noul spital de pe strada Vlădeasa din Oradea au ajuns la 52%

Cel mai mare proiect din istoria municipiului Oradea – construirea noului spital de boli infecțioase și pneumologie – înregistrează progrese semnificative, cu un stadiu fizic de execuție de aproximativ 52%. Investiția are o valoare totală de aproape 735 de milioane de lei.

Un nou contract de finanțare a fost semnat recent, după transferul proiectului de la PNRR la Programul Sănătate. Această modificare asigură prelungirea termenului de decontare până în 2027-2028. Din valoarea totală a proiectului, finanțarea nerambursabilă este de 659 de milioane de lei, iar contribuția Municipiului Oradea se ridică la aproximativ 75,6 milioane de lei.

Lucrările au demarat cu finanțare din PNRR și fonduri locale ale Primăriei Oradea, constructorul continuând activitatea din resurse proprii în perioada în care plățile au fost blocate.

Structura de rezistență, finalizată integral

Potrivit datelor privind stadiul lucrărilor, structura de rezistență a clădirii este finalizată integral, iar lucrările de compartimentare interioară sunt aproape încheiate, fiind executată cea mai mare parte a pereților și a delimitărilor interioare. De asemenea, lucrările privind tâmplăria exterioară și montarea ferestrelor se află într-un stadiu avansat.

În această etapă, activitatea de pe șantier este concentrată în principal pe executarea instalațiilor necesare funcționării viitoarei unități medicale. Se lucrează la instalațiile electrice aferente diferitelor spații și zone funcționale ale clădirii, precum și la realizarea instalațiilor sanitare. Au început și lucrările aferente instalațiilor de ventilație, esențiale pentru asigurarea condițiilor de funcționare a unei unități medicale. Lucrările continuă în ritm susținut pe mai multe fronturi de lucru.

Un spital proiectat pentru cerințele secolului XXI

Noul spital este construit pe un teren de 2,5 hectare de pe strada Vlădeasa, pe o suprafață desfășurată de aproximativ 50.000 de metri pătrați, fiind proiectat să corespundă tuturor cerințelor secolului XXI. Construcția se ridică pe patru etaje și va avea minimum 218 paturi pentru spitalizarea continuă a pacienților, care pot fi suplimentate până la 295 de paturi, în funcție de necesități. La acestea se adaugă 20 de paturi în regim de spitalizare de zi și 11 paturi pentru terapie intensivă, ajungându-se la un total de minimum 249 de paturi și maximum 326 de paturi.

Capacitățile noului spital de boli infecțioase și pneumoftiziologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor sunt formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare și un bloc operator.

Spitalul va avea, de asemenea, un compartiment pentru urgențe, cu cameră de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale deservite – boli infecțioase, pneumoftiziologie, dermatologie și alergologie –, un cabinet pentru vaccinuri și spații pentru deservirea funcției educaționale, respectiv sală de conferințe, săli de studiu și camere pentru rezidenți. Vor exista și un compartiment pentru primiri urgențe, cameră de tratament și monitorizare, trei izolatoare și câte o cameră de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale.

Unitatea va cuprinde și un ambulatoriu integrat, cu cabinete pentru fiecare dintre specialități, precum și săli de tratamente. Ambulatoriul va avea acces direct din exterior, precum și din holul de acces al spitalului. Independent de acesta, cu acces separat de restul spitalului, se va regăsi Dispensarul TBC.

Pentru a oferi servicii medicale complete în specialitățile vizate, noua clădire va include, pe lângă serviciile necesare tratamentului pacienților internați, și serviciile necesare diagnosticului: imagistică, explorări funcționale, endoscopie bronșică și digestivă.

Accesul auto principal se va realiza direct din strada Vlădeasa, pe ambele laturi ale spitalului. Vor fi amenajate 175 de locuri de parcare pentru autoturisme și 139 de locuri de parcare pentru biciclete, distribuite în parcajul subteran și în parcajele la sol.