Proiect comun de dotare modernă a dispensarelor din Lunca și Vașcău

0
Proiect comun de dotare modernă a dispensarelor din Lunca și Vașcău

Dotare modernă pentru dispensarele medicale din Lunca și Vașcău printr-un proiect comun

Medicii de familie din comunele Lunca și Vașcău vor beneficia de aparatură medicală modernă și echipamente noi, în urma unui proiect comun dezvoltat de administrațiile celor două localități. Liderul proiectului este Primăria Lunca, iar finanțarea a fost solicitată prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Moții – Țara de Piatră”.

Valoarea totală a proiectului este de 1.323.293,51 lei, cu TVA inclus. În cele două localități își desfășoară activitatea patru medici de familie, câte doi în fiecare comună. Investiția vizează achiziția de aparatură medicală, echipamente IT, mobilier și programe informatice pentru transmiterea și gestionarea informațiilor medicale.

Pentru comuna Lunca este prevăzută o sumă de aproximativ 830.000 de lei, în timp ce pentru Vașcău a fost solicitată suma de 494.934,77 lei, cu TVA inclus. Contribuția eligibilă a Primăriei Vașcău este de 2%, respectiv 9.898,70 lei.

Primarul comunei Lunca, Dorin Boca, a declarat că noua investiție completează lucrările de modernizare a dispensarului medical din comună. Modernizarea este finanțată parțial de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, care va aloca 84.000 de euro plus TVA, diferența de aproximativ 19.000 de euro plus TVA urmând a fi suportată din bugetul local.

„Sănătatea oamenilor este o preocupare importantă pentru noi și vrem să le oferim medicilor condiții cât mai bune pentru a-și desfășura activitatea, dar și pacienților condiții bune atunci când ajung la cabinet. Acest proiect se adaugă celui prin care modernizăm dispensarul medical din Lunca. Ne dorim să avem nu doar un spațiu modern, ci și aparatură și echipamente care să îi ajute pe medici în activitatea lor și să le ofere oamenilor acces la servicii medicale cât mai aproape de casă”, a declarat Dorin Boca.

La Vașcău, dispensarul medical a fost deja reabilitat și modernizat prin PNRR, în cadrul unor investiții care au vizat și școala gimnazială din oraș, valoarea totală a acestora fiind de 4,4 milioane de lei.

Primarul Sebastian Bursașiu a explicat că proiectul comun cu Lunca urmărește completarea lucrărilor prin dotarea cabinetelor medicale. „Am considerat important să realizăm acest parteneriat cu Primăria Lunca, pentru că vorbim despre o nevoie concretă a oamenilor din cele două comunități. Spațiile medicale trebuie să fie însoțite și de echipamentele necesare pentru ca medicii să își poată desfășura activitatea în condiții bune. Prin acest proiect vrem să le oferim medicilor aparatura de care au nevoie, iar pacienților servicii medicale cât mai bune”, a transmis Sebastian Bursașiu.

Vrei să vezi mai des știrile Jurnalul Oradean în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google