De ce apare senzația de mâncărime după consumul de măr?
O senzație de mâncărime sau furnicături resimțită imediat după ce mușcăm dintr-un măr crud sau din alte fructe, precum cireșele, nu trebuie ignorată. Conform specialiștilor de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA), această reacție este des întâlnită în rândul persoanelor care suferă de alergii la polenul de mesteacăn, fiind cunoscută sub denumirea de sindrom de alergie orală (SAO), și reprezintă o manifestare a sindromului alergiei polen-aliment.
Specialiștii explică faptul că reacția alergică se datorează confundării de către sistemul imunitar a proteinelor din polenul de mesteacăn cu cele întâlnite în anumite fructe și legume crude. Astfel, organismul percepe contactul cu aceste alimente ca pe o expunere la polen, generând simptome specifice de alergie.
Nu toate fructele sau legumele provocă această reacție, totuși există câteva care sunt frecvent implicate. Printre acestea se numără merele, cireșele, piersicile, prunele, perele, caisele și kiwi, dar și legume cum sunt morcovii, țelina, pătrunjelul, soia și arahidele.

