Vremea va fi oscilantă în Bihor în următoarele două săptămâni
Vremea va fi oscilantă în Bihor în următoarele două săptămâni, după cum arată cea mai nouă estimare a evoluției temperaturilor pentru perioada 18 – 31 martie. În Crișana, regiune din care face parte și județul nostru, se vor înregistra temperaturi între -2 și 20 de grade. „Valorile termice maxime vor fi în scădere de la o medie regională de 12 grade în prima zi până la 8 grade în ziua de 19 martie. Ulterior, până la finalul primei săptămâni, valorile diurne vor fi în creștere treptată până la medii de 18-20 de grade”, arată documentul publicat luni de Administrația Națională de Meteorologie.
Prognoză lunară
Meteorologii spun că vin nopți reci în perioada 18 – 21 martie (minime în general de -2 – 0 grade), însă apoi va fi o nouă creștere. Pentru 24 și 25 martie sunt prognozate valori în jurul a 7 grade, iar până la finalul lunii media acestora va fi de 3 – 4 grade. Intervalul mai probabil cu precipitații din următoarele două săptămâni va fi între 23 și 28 martie, arată ANM.
Concluzie
Vezi mai jos cum va fi vremea pe regiuni, inclusiv la munte! Urmăriți Jurnalul Oradean și pe Google News!
Sursa: Jurnalul Oradean