A fost gala arbitrajului bihorean 2025. „Consider că am realizat lucruri frumoase”
Pe 21 decembrie 2025, familia arbitrajului bihorean s-a reunit la Restaurant club Diamond din cadrul Hotel President pentru o întâlnire de final de an, organizată de CJA Bihor, în care au fost prezentate realizările importante din anul 2025. Evenimentul a reunit arbitri, oficiali ai AJF Bihor, observatori, reprezentanți ai sponsorilor și colaboratori, iar prezentatorii galei au fost Victor Mihalcea și Florin Mihalca.
Președintele Octavian Șovre a avut un discurs în care a prezentat un PPT cu principalele realizări din acest an, evidențiind colaborările cu județele Satu Mare, Sălaj, Arad, Timiș, Caraș-Severin și Hajdu Bihar din Ungaria, în ceea ce privește schimburile de arbitri și cursurile pentru arbitri din Liga 1 și Liga 2, desfășurate în ianuarie și februarie la Băile Felix. Arbitrii bihoreni s-au remarcat nu doar prin participarea la tradiționalul Turneu Prietenia, pe care l-au câștigat, ci și prin acțiuni de donare de sânge și activități de susținere a Asociației SOS Autism și Asociației Deficienților Locomotori.
În ceea ce privește cooptarea și atragerea de noi arbitri, au fost organizate două cursuri, unul finalizat în primăvară, iar al doilea în desfășurare. Pregătirea arbitrilor a inclus antrenamente și ședințe săptămânale, la care au fost invitați arbitri importanți precum Sebastian Colțescu, care a condus peste 400 de meciuri în prima ligă, și Horațiu Feșnic, arbitru FIFA.
La nivel de Liga 3, arbitrajul bihorean se prezintă bine, având 13 arbitri, majoritatea asistenți. De asemenea, numărul observatorilor bihoreni a crescut, cu Sebastian Moisin, Cristian Bologan, Ciprian Danșa și Ștefan Erdei activând la Liga 3, Florin Marcu la Liga 2 și Octavian Șovre în Liga 1, el fiind și membru CCA.
În debutul festivității, 36 de arbitri au fost premiați pentru activități de voluntariat. Au fost recunoscute brigăzile care au oficiat la faza județeană a Cupei României și la Supercupa Bihorului, precum și componentele lotului feminin din cadrul CJA Bihor. La retragerea din activitate, Adina Șovre a fost recompensată cu o plachetă, iar Cosmin Cormoș și Adrian Pop au fost premiați pentru longevitate, fiecare având peste 2.000 de meciuri oficiate.
Debutanții Luca Ardelean, Andrei Taichiș, Darius Judea, Oszaczky Balazs, David Mailinger (la Liga 4), Debora Dărăban (la Liga 4 și Liga 3), Raul Bălăiban (Liga 3), Kopriva Biro Eniko, Alex Beleneși, Daniel Leuca și Ludovic Zifceac (la Liga 2) au fost, de asemenea, evidențiați, acesta din urmă fiind premiat pentru nota 10 obținută la examenul teoretic susținut la Liga 2.
„CCA ne-a făcut o frumoasă surpriză, debutându-i la Liga 2 în această toamnă pe Alex Beleneși, Ludovic Zifceac și Daniel Leuca”, a declarat Octavian Șovre. În acest eșalon, CJA Bihor îi mai are pe asistenții Ovidiu Timar și Marius Matica.
Un alt moment important al galei a fost recunoașterea celor trei bihoreni aflați pe lista FIFA, o premieră pentru arbitrajul din județ. Centralul Rareș Vidican face parte din 2025 pe prestigioasa listă, iar asistentul Alexandru Corb a fost nominalizat pentru anul 2026. Cei doi au oficiat meciuri internaționale în Europa League, Conference League și Youth League. Al treilea bihorean pe lista FIFA este Laurențiu Pentek, arbitru de futsal în Liga 1, cu finale de campionat și Cupa României oficiate, aflat pe lista FIFA la arbitri de fotbal pe plajă.
Trofeele celor trei au fost înmânate de Zeno Bundea, președintele AJF Bihor. „Consider că am realizat lucruri frumoase în 2025, dar suntem conștienți că nu putem mulțumi pe toată lumea”, a concluzionat Octavian Șovre, mulțumind sponsorilor, partenerilor și colaboratorilor premiați în cadrul galei.

