Elevii pot explora două peșteri din Pădurea Craiului la tarife reduse
Grupurile școlare au posibilitatea de a vizita, în perioada 1 octombrie – 20 decembrie 2026, Peștera Meziad și Peștera cu Cristale din mina Farcu, două dintre atracțiile Destinației de ecoturism Pădurea Craiului din Munții Apuseni, la tarife speciale. Oferta este lansată de echipa CAPDD Bihor, care administrează peșterile turistice Meziad și Farcu, și se adresează programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, dar și excursiilor cu clasa.
Tariful pentru elevi scade la 27 de lei pentru fiecare peșteră, respectiv 25 de lei pentru fiecare peșteră dacă ambele obiective sunt vizitate în aceeași zi. În acest caz, costul total pentru ambele peșteri este de 50 de lei pe elev. La fiecare 10 copii, un adult însoțitor beneficiază de intrare gratuită.
Două peșteri, două experiențe educative
Peștera Meziad are cel mai mare parcurs subteran amenajat din România. Elevii pot afla cum apa modelează calcarul și formează peșterile, pot descoperi lumea liliecilor și adaptarea acestora la mediul subteran și pot vedea formațiuni spectaculoase, precum și urme ale prezenței omului preistoric.
Peștera cu Cristale din mina Farcu este singura peșteră cu cristale de calcit amenajată pentru vizitare în România. Aici, copiii pot vedea cristalele de calcit în mediul în care s-au format, pot înțelege legătura dintre rocă, apă și formarea cristalelor și pot afla povestea exploatării bauxitei și a patrimoniului minier local.
Potrivit CAPDD Bihor, vizita este sigură și se desfășoară întotdeauna în prezența unui ghid turistic. Traseele sunt amenajate modern, cu elemente de protecție și acces adaptate vizitării în grup, astfel încât și copiii mai mici să poată descoperi lumea subterană în condiții de siguranță și confort.
Învățare prin observare directă
Pentru elevi, vizita reprezintă o formă de învățare prin observare directă, nu doar din manual, și face legătura între geografie, biologie, geologie și istorie locală. Totodată, copiii pot înțelege fragilitatea ecosistemelor subterane și importanța protejării lor.
Cadrele didactice beneficiază de un program clar, de rezervare prealabilă pentru grup și de vizită ghidată la fiecare peșteră. Excursia poate fi combinată cu poteci tematice și puncte de interpretare din Pădurea Craiului.
Program și rezervări
În perioada campaniei, peșterile pot fi vizitate în octombrie între orele 10:00 și 17:00, în noiembrie între orele 11:00 și 16:00, iar în decembrie între orele 11:00 și 15:00. Rezervările se fac la adresa de e-mail rezervari.pesteri@gmail.com.
Mesajul de rezervare trebuie să conțină numele școlii, localitatea, data și ora vizitei, peștera sau peșterile alese, numărul de elevi și de însoțitori, precum și persoana de contact și numărul de telefon.
Alte obiective recomandate în zonă
Organizatorii recomandă grupurilor și alte obiective din Pădurea Craiului: poteca tematică „Descoperă Valea Roșiei”, aflată în imediata apropiere a peșterii cu cristale Farcu, poteca tematică „Racul Bihorean” și aria protejată Izvorul Pietrifiant de pe Valea Dâlbii, din comuna Căbești, poteca educativă „Vizitează responsabil Cheile Cuților”, din comuna Roșia, Stejarul secular din Meziad, comuna Remetea, și Cheile Albioarei, din comuna Roșia.
„Mutați pentru o zi lecția din clasă în inima Pădurii Craiului!”, este invitația transmisă de echipa CAPDD Bihor.

