Incendiu tragic în Tărian
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor a anunţat marţi că incendiul izbucnit luni seară în Tărian, în urma căruia proprietarul unei case a fost găsit carbonizat, a fost generat de jarul din sobă. „Cercetările efectuate au indicat faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă”, a anunţat purtătorul de cuvânt lt. col. Camelia Roşca.
După cum BIHOREANUL a mai scris, focul a fost anunţat la 112 în jurul orei 19.50. „În momentul sosirii forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta deosebit de violent, la casa formată dintr-o cameră de aproximativ 16 mp şi la acoperişul acesteia. Echipajele de pompieri şi membrii SVSU Girişu de Criş au localizat şi lichidat focarele în aproximativ 15 minute, însă, din nefericire, în interior au găsit trupul carbonizat al proprietarului, în vârstă de 80 de ani”, arată comunicatul.
Pompierii au mai acţionat, însă, până în jurul orei 22.20 la faţa locului, pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului şi stabilirea împrejurărilor determinante ale evenimentului. În acest context, ISU reaminteşte măsurile de prevenire a incendiilor generate de mijloacele de încălzire. Le regăsiţi mai jos:
– Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
– Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
– Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta, materiale combustibile;
– Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
– Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
– Se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii sau nesupravegheate;
– Cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar.
Sursa: eBihoreanul