Anunțul a fost făcut de nepotul artistului, scriitorul Viorel Boldiș:
Instrumentistul poate fi văzut într-o înregistrare făcută cu prilejul unei cercetări muzicale a dr. Mircea Câmpean, desfășurată în Bihor în perioada mai-august 2005, cu scopul de a aduna materiale filmate autentice, bazate pe realitatea oferită de timpurile actuale. Acest demers trebuia să susțină în fața unei prestigioase comisii academice un interesant subiect de doctorat în muzică tradițională. Dr. Mircea Câmpean ne-a îndrumat pașii spre locuri neîncercate și nestudiate în ultima vreme de specialiști, unde muzica bihoreană în forme arhaice, neprelucrate, încă mai putea fi ascultată, cu toate greutățile întâmpinate pe parcurs.
Instrumentiștii din acele înregistrări s-au dovedit a fi unici, iar eu nu pot decât să le adresez cuvinte de laudă pentru repertoriul muzical păstrat nealterat și dezvăluit în fața camerei de filmat. Un repertoriu local compus din jocuri vechi, încărcate de o bogăție sonoră nemaîntâlnită, cu forme arhitectonice specifice unui folclor muzical bine structurat și deosebit de frumos ornamentat. Acest repertoriu se evidențiază, prin comparație cu alte culegeri, ca fiind mai puțin afectat de trecerea timpului, de schimbările istorice și generationale, de evoluția conceptelor și mai ales de invazia aparaturii electronice și a comunicațiilor accesibile astăzi oricui.
În seria filmelor “hididișilor” din Bihor, veți avea ocazia de a viziona scene inedite și de a vă plasa în rolul cercetătorului de folclor, fascinat de interpretările artiștilor și, totodată, îngrijorat de dispariția treptată a acestui gen amator de manifestare artistică. Acesta este înlocuit subtil de o nouă categorie de instrumentiști instruiți, tehnicieni desăvârșiți ai instrumentelor muzicale, ce oferă mereu show-uri spectaculoase pentru public. Așadar, pun la dispoziția dumneavoastră aceste filme ca un omagiu adus celor care mi-au relevat și reconfirmat frumusețea folclorului bihorean. Datorită lor, astăzi putem să ne bucurăm, să cunoaștem și să prețuim adevăratele piese de patrimoniu bihorean, adevărate nestemate oferite nouă cadou pentru veșnicie.