FestiFall: Serenity, Căpitănescu, Minelli și Bosquito au încins Piața Unirii

0
FestiFall: Serenity, Căpitănescu, Minelli și Bosquito au încins Piața Unirii

FestiFall 2026: Prima seară de concerte a adunat mii de orădeni în Piața Unirii

Prima zi a festivalului FestiFall 2026 a debutat vineri, 9 octombrie, cu o serie de concerte pe scena principală din Piața Unirii. Mii de orădeni au cântat și au dansat între cover-uri și hituri internaționale, într-o atmosferă de sărbătoare dedicată celor 913 ani de istorie ai municipiului Oradea.

Artiștii care au urcat pe scenă au fost prezentați de Cătălin Măruță, care a deschis evenimentul cu mesajul „913 ani de istorie de Oradea, 913 motive să te bucuri”.

Serenity a deschis seara cu cover-uri și un grup de copii pe scenă

Prima formație care a urcat pe scena din Piața Unirii a fost trupa orădeană Serenity, activă de mai bine de doi ani. Din componența formației fac parte Roxana Mureșan, Ovidiu Lazăr, Șerban Gavriluț, Cristian Moldoveanu, Alex Vâșcan, Csaba Pop și Butaș Lucas. Artiștii au prezentat un show de cover-uri din repertoriul românesc și internațional, care a încălzit atmosfera. Alături de ei au urcat pe scenă și un grup de copii de la Enjoy Music.

După recitalul Serenity, publicul a urmărit un interludiu oferit de Grupo Puja!, cu un show aerian desfășurat la 40 de metri înălțime, inspirat de călătoriile extraordinare ale lui Jules Verne.

Alexandra Căpitănescu, primul concert la Oradea: „E un oraș superb”

A urmat Alexandra Căpitănescu, într-un concert așteptat de orădeni. Artista din Galați este cunoscută pentru câștigarea celui de-al 11-lea sezon al emisiunii „Vocea României”, în 2023. La scurt timp după aceea a lansat primul ei single, „Căpitanu’”, apreciat de public și urmat rapid de sute de mii de vizualizări pe YouTube. În aprilie 2024, artista a lansat și primul ei mini-album, cu același titlu.

Alexandra Căpitănescu a reprezentat România la Concursul Eurovision 2026, desfășurat la Viena, cu piesa „Choke Me”, clasându-se pe locul 3 în finală, unul dintre cele mai bune rezultate din istoria României la această competiție. Concertul de la Oradea a fost primul al artistei în oraș. „E un oraș superb”, a spus ea, citind între timp mesajele scrise pe hârtie de fanii aflați în fața scenei, printre care „Ești căpitana inimii mele”, „Te iubesc” și „Voce de îngeri”.

Din playlist nu a lipsit noua ei piesă, lansată în septembrie, „CMYM”, care anunță viitorul album al artistei, nici piesa „Tare”. La „Fluturi în stomac”, descrisă de artistă drept un cadou de la antrenorul Tudor Chirilă, a urcat pe scenă alături de Alexandra și tânăra orădeancă Alessia. La finalul concertului, piesa „Choke Me” a adunat mii de voci și mâini ridicate în aer. Alexandra a oferit orădenilor un show plin de energie, cu o voce puternică și versatilă, iar spre bucuria fanilor a coborât de pe scenă și a acordat câteva autografe.

Minelli, primul concert la Oradea: hituri care au invitat publicul la dans

Al treilea concert al serii a fost cel al artistei Luisa Ionela Luca, cunoscută pe scenă ca Minelli. Datorită hiturilor sale, artista a ajuns foarte cunoscută atât în România, cât și în afara granițelor. Piesa „Mariola” a urcat în 2019 pe locul 1 în Romanian Airplay 100, iar „Rampampam” a condus în 2021 topurile din mai multe țări, printre care Cehia, Ungaria, Lituania, Bulgaria, Rusia și din spațiul CSI. În 2023, artista și-a lansat albumul de debut, „Silver & Gold – Chapter II”.

La FestiFall a fost primul ei concert de la Oradea. Cu un timbru inconfundabil, Minelli a invitat publicul din fața scenei la dans prin prezența carismatică și ritmurile energice ale hiturilor care au consacrat-o: „Mariola”, „Rampampam”, „Azucar”, „Nothing Hurts”, dar și noua piesă „Full Option”, lansată în urmă cu două luni. Trei fani au plecat acasă fericiți pentru că au reușit să prindă tricourile artistei, aruncate în public.

Bosquito a încheiat prima seară cu hituri rock-latino

Ultimul concert al primei seri FestiFall a revenit formației Bosquito, trupă fondată de Radu Almășan. Carismatici pe scenă și cu un entuziasm molipsitor, membrii Bosquito nu se limitează să cânte, ci le oferă spectatorilor momente de neuitat. Vineri seara, ei au ridicat la unison mii de voci în Piața Unirii.

Concertul lor a fost o călătorie muzicală prin cele mai iubite hit-uri ale formației, de la „Două mâini” și „Hopa Hopa”, la „Bosquito”, piese care au invitat publicul la dans pe ritmuri rock-latino.

Vrei să vezi mai des știrile Jurnalul Oradean în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google