Ghid complet de box: antrenament pe înțelesul tuturor în 320 de pagini

0
Ghid complet de box: antrenament pe înțelesul tuturor în 320 de pagini

Profesorul Gabriel Sala lansează un volum dedicat antrenamentului de box

Profesorul Gabriel Sala, cadru didactic la Liceul Tehnologic de Științe Aplicate din Arad și absolvent al Universității din Oradea, revine în atenția publicului cu o nouă carte dedicată boxului. Volumul se intitulează „Antrenamentul de box – Pugilismul complet: tehnică, tactică, strategie și pregătire pentru ring” și cuprinde 320 de pagini.

Autorul este și antrenor colaborator la CS Basti Box, club condus de Sebastian Silaghi, pentru care sportivii pregătiți de Gabriel Sala participă în competițiile oficiale și au cucerit medalii inclusiv la Campionatele Naționale.

Potrivit prefeței volumului, cartea urmărește formarea boxerului într-o manieră structurată, pornind de la poziția fundamentală, jocul de picioare și lovituri, ajungând până la apărare, tactică, controlul distanței și organizarea antrenamentului.

Un loc important în cuprinsul lucrării îl ocupă pregătirea pentru competiție, incluzând conducerea tactică a meciului, rolul antrenorului în colț, analiza luptei, siguranța sportivului și rutina din ziua meciului.

Volumul are și o componentă practică amplă, cu exerciții pentru încălzire, joc de picioare, eschive, lucru la sac și palmare, exerciții cu partenerul și situații tactice specifice ringului.

Dincolo de tehnică și pregătire fizică, cartea pune accent pe disciplină, autocontrol, responsabilitate și respect, prezentând boxul și ca mijloc de formare a caracterului.

Autorul poate fi contactat la adresa de email salagabriel@yahoo.com.