Participă la mișcare în cadrul „Săptămânii Europene a Sportului”

0
Participă la mișcare în cadrul „Săptămânii Europene a Sportului”

„Săptămâna Europeană a Sportului” revine în Bihor cu activități pentru toate vârstele

O nouă ediție a programului „Be Active – Săptămâna Europeană a Sportului” se va desfășura în Bihor în perioada 23–30 septembrie, cu o serie de activități sportive destinate tuturor categoriilor de vârstă. Evenimentul, demarat în 2015 la inițiativa Comisiei Europene, are ca scop încurajarea mișcării și promovarea unui stil de viață sănătos.

Activitățile programate în Oradea și în județ au fost prezentate luni, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bihor. Bokor Ágota, director adjunct al instituției, i-a avut ca invitați pe unii dintre coordonatorii evenimentelor sportive.

„Încurajăm oamenii să nu stea în casă în fața televizoarelor și să vină la mișcare. Sunt evenimente deschise pentru toate categoriile de vârstă, cum ar fi cele de dans, yoga sau cros. Așteptăm și persoane în vârstă, deoarece mișcarea la vârsta a treia e la fel de importantă ca și la copii și adulți”, a declarat Bokor Ágota.

Programul activităților din Oradea

Pe 24 septembrie, de la ora 17:00, la sediul Asociației „Cătunul verde” din Oradea, strada Nicolae Jiga nr. 40, se vor organiza jocuri și activități sportive în aer liber, în parteneriat cu asociația, al cărei președinte este Georgeta Szabo. Evenimentul include animație socio-educativă și jocuri pentru liceeni de la 15 ani în sus, alături de voluntarii asociației.

„Noi îi spunem animație socio-educativă, în care implicăm copii și tinerii în mici competiții, în care ei practic fac sport, mișcare și învață competiția sănătoasă”, a explicat Geta Szabo.

Pe 26 septembrie, de la ora 11:00, este programat evenimentul Senior Dance, în parteneriat cu Kócza Erika, instructor de dans la clubul „Kira Senior Dance”. Activitatea se va desfășura pe Promenada Crișului Repede, între Sinagogă și parcarea de pe strada Independenței.

„În principiu vom participa cu 50 de dansatori, doar o parte din trupa Kira Senior Dance. Vom ține o oră deschisă unde așteptăm pe toată lumea care vrea să ni se alăture, să încerce să vadă despre ce este vorba”, a spus Kócza Erika.

Tot pe 26 septembrie, de la ora 11:30, se va desfășura Cupa ERA la șah, în parteneriat cu maestrul Dan Ovidiu Raț, la complexul ERA Park. Competiția se adresează copiilor de la clasa I până la clasa a VIII-a, pe mai multe categorii de vârstă.

De la ora 12:00, în același loc, pe Promenada Crișului Repede, va avea loc o sesiune de yoga în aer liber, coordonată de instructorul Ertsey Zsolt.

„Se spune că yoga este de fapt arta de a trăi. Se poate practica de către oricine și la orice vârstă. Se spune că poți să practici yoga până când poți să respiri. Yoga are beneficii atât pe plan fizic, cât și psihic. Nu trebuie să aducă nimeni nimic și ni se poate alătura oricine, chiar dacă e doar un trecător, să experimenteze”, afirmă Ertsey Zsolt.

Pe 27 septembrie, de la ora 10:00, pe pista de alergare de lângă Sala Sporturilor Antonio Alexe, se va organiza Crosul „Inimă de leu”, în parteneriat cu Lions și Inspectoratul Școlar Județean Bihor. Înscrierile încep la ora 9:00, la mai multe categorii de vârstă.

Pe 30 septembrie, un atelier dedicat nutriției și mișcării, susținut de Noémi-Helén Staharóczky, specialist în nutriție, se va adresa elevilor de la Liceul Teoretic Aurel Lazăr. Evenimentul va avea loc la Biblioteca Județeană.

Activități sportive la Săcueni

În perioada 23–25 septembrie, la Săcueni se vor desfășura competiții de tenis de masă, activități de ciclism și un pentatlon distractiv, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Petőfi Sándor” Săcueni, al cărui director este Csorba Kinga. Coordonatorii activităților sunt profesorii Gug Reka și Tudor Cruceru, iar concursurile sunt dedicate elevilor de gimnaziu și de liceu.

„În 23 va fi tenis de masă pentru copii de gimnaziu și liceu. Joi vom avea ciclism, tot așa, pentru copiii de gimnaziu și liceu, iar vineri vom avea un fel de pentatlon distractiv pentru clasele primare. Vor fi 5 echipe mixte cu câte 9 elevi în fiecare și vor susține diferite probe”, a explicat Gug Reka.