Sprijin educațional pentru elevii din medii defavorizate
Într-o inițiativă care ar trebui să fie un standard, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încărcat aproape 84.000 de carduri educaționale, fiecare în valoare de 500 de lei. Acest sprijin financiar este destinat elevilor și preșcolarilor din medii vulnerabile, o categorie adesea ignorată de politicile publice. Cu toate acestea, suma totală alocată, de 41.983.000 lei, ridică întrebări despre sustenabilitatea pe termen lung a acestor măsuri.
În plus, alte 2.991 de carduri noi au fost emise și urmează să ajungă la beneficiari, în timp ce aproape 30.000 de carduri deja emise sunt încă în proces de confirmare. Este evident că birocrația continuă să fie un obstacol major, chiar și în fața unor inițiative care ar trebui să fie simple și eficiente.
Un număr record de beneficiari eligibili
În anul școlar 2024–2025, aproximativ 669.599 de preșcolari și elevi sunt eligibili pentru acest sprijin, o creștere semnificativă față de anul precedent. Totuși, această creștere arată și o realitate dureroasă: numărul copiilor care trăiesc în medii defavorizate este în continuă creștere. Până acum, peste 551.000 de carduri au fost deja încărcate, dar rămâne de văzut dacă toți beneficiarii vor primi efectiv acest ajutor.
Programul „Sprijin educațional pentru preșcolarii și elevii dezavantajați” este finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027. Tichetele sociale, valabile pe o perioadă de patru ani, sunt menite să acopere costurile pentru rechizite, haine și alte materiale necesare educației. Este o inițiativă care, cel puțin pe hârtie, ar trebui să reducă abandonul școlar și să promoveze incluziunea. Dar oare este suficient?
Extinderea sprijinului social
Pe lângă cardurile educaționale, ministerul a încărcat recent 860 de carduri cu câte 2.000 de lei fiecare, destinate mamelor și nou-născuților din medii defavorizate. Aceste fonduri sunt alocate pentru produse de bază necesare îngrijirii nou-născuților. Deși lăudabilă, această măsură scoate în evidență o problemă sistemică: dependența tot mai mare de ajutoarele sociale pentru a acoperi nevoile de bază ale celor mai vulnerabili cetățeni.
Într-o societate care se laudă cu progrese economice, astfel de inițiative ar trebui să fie complementare, nu esențiale. Faptul că ele sunt necesare arată eșecul unor politici mai largi de reducere a sărăciei și inegalităților.
Un pas înainte, dar cât de mare?
Deși aceste măsuri sunt un pas în direcția corectă, ele nu pot compensa lipsa unor politici coerente și sustenabile. Sprijinul financiar este binevenit, dar fără o reformă profundă a sistemului educațional și fără investiții în infrastructură și personal, aceste inițiative riscă să fie doar o picătură într-un ocean de nevoi.
În final, întrebarea rămâne: cât de mult pot aceste măsuri să schimbe cu adevărat viețile copiilor din medii defavorizate? Sau sunt doar o altă încercare de a masca problemele reale ale unui sistem care continuă să eșueze?
