Reformă în administrație: peste 100 de instituții și companii de stat ar putea dispărea

0
Reformă în administrație: peste 100 de instituții și companii de stat ar putea dispărea

Peste 100 de instituții și companii de stat ar putea fi desființate sau comasate

Un amplu proces de reorganizare a aparatului administrativ ar putea duce la desființarea sau comasarea a peste 100 de instituții publice și companii de stat. Potrivit informațiilor vehiculate, liderul PSD, Sorin Grindeanu, i-ar fi cerut viceprim-ministrului și ministrului de Interne, Marian Neacșu, să pregătească un plan de restructurare fără menajamente, care să vizeze atât instituțiile publice, cât și companiile de stat.

Măsura ar avea ca obiectiv reducerea cheltuielilor bugetare și eficientizarea administrației centrale și teritoriale.

Comasarea voluntară a comunelor, salutată de europarlamentarul Dragoș Benea

Europarlamentarul PSD Dragoș Benea a declarat că doi președinți de consilii județene, din Ialomița și Călărași, au anunțat că ar dori o comasare voluntară, și i-a felicitat pentru că au spart gheața pe acest subiect.

„Practic ce dorim? Ca acele comune, acele comunități mai dezvoltate și mai sustenabile, pe termen mediu și lung, să trateze și comunitățile subdezvoltate, care altfel chiar ar fi condamnate subdezvoltării”, a declarat Dragoș Benea.

Mariana Gâju: Nicio comună nu poate fi comasată fără acordul cetățenilor, exprimat prin referendum

Primarul comunei Cumpăna (PSD), Mariana Gâju, susține că procesul de comasare este, în această etapă, voluntar și că nicio comună nu poate fi comasată fără acordul cetățenilor, exprimat prin referendum.

„Noi am susținut că această comasare este voluntară în această etapă. Nicio comună nu poate fi comasată fără acordul propriilor cetățeni exprimat prin referendum. Pragul de referință de la care a pornit această discuție privind programul de comasare din proiect încă este de 1.500 de locuitori. Cifra de 3.000 de locuitori care a circulat în ultimele zile în spațiul public nu se regăsește în proiectul analizat”, a spus Mariana Gâju.

Președintele CJ Olt: „Statul românesc trebuie ridicat”

Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt (PSD), susține reorganizarea teritorială și comasarea unor localități, dar atrage atenția că satele și comunele nu trebuie marginalizate, subliniind că dezvoltarea României trebuie să includă și comunitățile mici, nu doar marile orașe.

„Vreau să vă spun că eu sunt de acord cu o lege care să privească reorganizarea teritorială și comasarea unor localități. Dar de aici până a spune că în localități se direcționează bani și nu se face nimic, nu este adevărat. Să știți, statul românesc trebuie ridicat. România nu este formată din marile orașe care pot să se susțină singure. Deci nu este corect, România este formată și din sate și comune care merită să le ridicăm”, a transmis social-democratul.

Vrei să vezi mai des știrile Jurnalul Oradean în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google