De la PSD Bihor la Camera de Conturi: Emilian Pavel, Liviu Sabău Popa și miza vechilor relații

Conturile puterii

Cum ajung banii orădenilor prin asociații și instituții publice la contracte de publicitate: suspiciuni de prestații fictive și miza propagandei.

La 23 octombrie 2026, în Bihor, numele lui Emilian Pavel a revenit în centrul unui calcul politic. Biroul Politic Județean al PSD tocmai îl susținuse pentru funcția de prefect. Era încă o propunere de partid, nu o numire a Guvernului. Dar povestea care se aduna în jurul lui nu începea în acea vineri și nici măcar în anul 2026. Avea un trecut de funcții, relații și contracte. Iar la capătul acelui trecut se afla un alt nume: Liviu Sabău Popa.

Cu numai două zile înainte, o altă instituție a județului devenise subiectul unui reportaj cu fotografii, filmări și explicații stânjenitoare. Aproape întregul colectiv al Camerei de Conturi Bihor se reunise la o cabană silvică din Băile Felix. Era o zi lucrătoare. Reporterii eBihoreanulului au ajuns la fața locului, iar o întâlnire descrisă de conducere și ca pregătire profesională s-a transformat într-un scandal public. Printre oamenii instituției se număra și Sabău Popa. Tocmai omul din trecutul politic și profesional al lui Pavel.

Prietenia și contractul de 8.000 de lei pe lună

Emilian Pavel nu a apărut peste noapte în politica locală. A fost consilier județean, europarlamentar și subprefect. Încă din 2010 conducea organizația de tineret a PSD Bihor, unde Liviu Sabău Popa era prim-vicepreședinte. Erau colegi în aceeași structură politică. Relația a devenit și public una personală: în 2015, Pavel îl numea pe Sabău Popa prieten. Iar prietenia avea să intre, doi ani mai târziu, într-un circuit de contracte și bani.

În iunie 2017, chiar eBihoreanul publica o investigație despre contractele de consultanță ale europarlamentarului. Printre firmele contractate se afla Sabău Popa Consulting, asociată atunci cu Liviu și Claudia-Diana Sabău Popa. Suma relatată: 8.000 de lei pe lună. Pavel explica utilitatea colaborării pentru biroul său; Sabău Popa vorbea despre documentarea amendamentelor și sprijinul pentru activitatea parlamentarului. Ziarul observa, în schimb, cât de multe dintre contractele prezentate ajungeau la oameni din același cerc politic.

În ianuarie 2025, eBihoreanul relata că Liviu Sabău Popa își dorește să ajungă la conducerea Camerei de Conturi Bihor. Își pierduse mandatul politic local, iar ziarul descria ambiția lui de a reveni într-o funcție publică, de data aceasta în instituția care controlează cheltuirea banilor de către ceilalți. În iunie 2025, publicația anunța că acesta ajunsese auditor public extern în cadrul Camerei. Există însă și o probă care nu depinde de relatarea ziarului: în declarația de avere completată la 2 iunie 2025, Sabău Popa își înscria funcția de auditor la Curtea de Conturi. Schimbarea era reală: un fost politician cu o istorie de colaborări și rivalități devenise parte a aparatului de control financiar.

Acolo, funcția nu este o simplă carte de vizită. Camera de Conturi intră în primării, instituții, regii și societăți aflate în sfera verificărilor publice. Citește contracte, identifică plăți, confruntă justificări. Uneori găsește lucrări plătite și neexecutate. Alteori trebuie să stabilească dacă banii destinați unui serviciu au fost cheltuiți chiar pentru acel serviciu. Cu alte cuvinte, verifică tocmai mecanismele care, în restul poveștii, apar sub numele liniștitoare de promovare, publicitate sau cotizație.

Când controlorii au devenit subiectul anchetei

Pe 21 octombrie 2026, însă, auditorii au devenit ei înșiși obiectul întrebărilor. Potrivit reportajului publicat în acea seară, angajații au început să se adune în jurul orei 11 la cabana Ocolului Silvic Oradea din Băile Felix. Cabana aparținea unei structuri silvice care intră în sfera controalelor Curții de Conturi. În jurul orei 13.30, jurnaliștii au ajuns acolo. Fotografiile, jocurile de societate și sticlele surprinse pe mese au făcut restul: ziua a devenit o știre naționalizabilă, ușor de povestit și greu de uitat.

Conducerea instituției a susținut că întâlnirea avea și un scop profesional, că se discutau spețe din activitatea de audit și că orele petrecute acolo puteau conta ca instruire. În același reportaj a apărut și explicația sărbătoririi aniversării directorului adjunct, Nicușor Burtă. Directorului Călin Ladăr Cadariu îi este atribuită explicația: „Sărbătorim ziua unui coleg, e ziua lui și am… Facem și o pregătire profesională…”. Numai că asupra datei există o contradicție: informațiile comunicate acestei investigații plasează ziua lui de naștere în 29 septembrie, nu în 21 octombrie. Nu este stabilit cine a introdus data în poveste, dacă a fost o confuzie ori dacă se marca o aniversare cu întârziere. Cert este că o explicație repetată în presă are nevoie de propria cronologie.

Pe masă se afla și vin alb fără alcool, iar recipientele cu băuturi alcoolice nu ar fi fost desfăcute. Urma pauza de masă. Aceste detalii nu rezolvă întrebările despre programul de lucru, despre justificarea instruirii și despre folosirea cabanei, dar disting ce arată fotografiile de ceea ce rămâne de verificat.

Mai există o precizare care schimbă cronologia relatării. Conform informațiilor primite, numai două persoane plecaseră cu aproximativ 15–20 de minute înaintea descinderii presei: Liviu Sabău Popa și George Fărăianu. Primul invocase preluarea copilului. Al doilea, plata poliței CASCO pentru un autoturism Ford cumpărat recent. Faptul că au plecat înaintea reporterilor nu dovedește că fuseseră preveniți. Dar absența exact a acestor doi oameni, în fereastra scurtă de timp dinaintea apariției presei, este un detaliu jurnalistic ce merită păstrat cu ora, motivul invocat și numele fiecăruia.

Pe 22 octombrie, Curtea de Conturi a anunțat analizarea incidentului de către Comitetul de etică. Rămâneau de lămurit pontajele, temeiul deplasării, organizarea instruirii și utilizarea cabanei. Separat, contractele de consultanță ale firmei asociate fiului directorului adjunct ridicau întrebări despre eventuale suprapuneri cu entități aflate în sfera auditurilor. Pe 23 octombrie, pe scena politică, PSD Bihor și-a anunțat susținerea pentru Emilian Pavel la funcția de prefect. Erau fapte și demersuri distincte, într-un interval de trei zile în care presa, instituția de control și politica locală au intrat simultan în atenția publică.

Cine plătește imaginea orașului?

Apoi apare întrebarea mai puțin spectaculoasă decât whisky-ul din fotografii, dar mult mai costisitoare: cu ce bani funcționează relația dintre instituțiile publice și redacțiile locale?

În Oradea, o parte a răspunsului se află în hotărârile Consiliului Local. Municipiul participă la Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune, APTOR, încă de la constituirea acesteia. În martie 2025, consilierii locali au aprobat o cotizație de 15,35 milioane de lei pentru anul respectiv, în limita solicitărilor asociației. Au urmat și rectificări. Pe hârtie, obiectivul sună impecabil: promovarea orașului, atragerea vizitatorilor, evenimente, imagine turistică. Sunt activități pe care un oraș le poate face legitim. Dar, în registrul plăților, apare și un beneficiar care nu este nici hotel, nici agenție de turism, nici operator aerian: Bihor Media, editorul eBihoreanulului.

Nu apare întâmplător, o singură dată. În situațiile de transparență ale APTOR, pentru 2025 sunt identificate douăsprezece plăți lunare pentru publicitate, cu date precise și facturi distincte, în sumă de 68.928 lei. Separat apare o plată de 1.200 lei pentru promovarea TIFF. În primele luni ale anului 2026, plățile continuă. Contractul are propria lui logică lunară: 5.712 lei, apoi 5.808 lei după majorarea TVA. În spatele cifrelor se vede o relație comercială repetată, nu un anunț izolat rătăcit într-un ziar.

Cu un an înainte, în 2024, Consiliul Local aprobase o cotizație municipală pentru APTOR care, după rectificări, ajunsese la 14,89 milioane de lei. În octombrie al aceluiași an, APTOR publica o plată de 5.712 lei către Bihor Media pentru publicitate în presa scrisă și online. Aceeași perioadă oferă un al doilea traseu: municipalitatea aprobase pentru Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor o contribuție de 6,73 milioane de lei, iar situațiile fundației arată două poziții de plată de câte 3.000 de lei către aceeași firmă media. În dreptul lor, aceeași referință de factură apare pentru două luni diferite, un amănunt contabil de verificat, nu o vinovăție gata demonstrată.

Există astfel două etape vizibile ale circuitului: autoritatea finanțează o entitate cu un obiectiv public declarat, iar acea entitate cumpără publicitate de la un editor local. Pentru fiecare an, hotărârea de finanțare și plata media pot fi citite separat. Nu sunt același document și nu certifică încă din ce tranșă a cotizației a plecat fiecare leu. Dar mecanismul administrativ nu mai este o abstracție. Are nume, dată și sumă.

Reclama unei companii pe care nu o poți schimba

La Compania de Apă Oradea, relația apare într-o altă formă. Din situațiile bancare accesibile pentru perioada 2021–2025 au fost inventariate 101 poziții de plată către Bihor Media, însumând 512.991,94 lei. Acesta este subtotalul documentelor prelucrate, nu o contabilitate exhaustivă a tuturor operațiunilor. Și aici, numărul este mai puțin interesant decât întrebarea economică ridicată de caracterul serviciului. Ce anume trebuie să i se vândă prin reclamă unui consumator care nu poate schimba compania locală de apă precum schimbă un magazin?

Un anunț despre lucrări, întreruperi sau servicii noi poate fi util. Dar reclama generală de imagine cumpărată cu regularitate de o companie de utilitate publică este altă discuție. Când consumatorul nu alege furnizorul, cui se adresează cu adevărat mesajul plătit? Iar când același editor are contracte cu o asociație turistică, o fundație de patrimoniu, o companie de apă și un aeroport, nu mai poate fi tratat fiecare contract ca și cum ar exista într-un univers administrativ separat.

Aeroportul poate avea nevoie să își promoveze rutele și să convingă operatorii aerieni. Orașul poate avea nevoie de vizitatori. Fundația poate avea un eveniment real de popularizat. Dar aceste explicații nu răspund, singure, întrebării despre alegerea furnizorului media, frecvența contractelor și folosul politic al relației. Într-un oraș în care banii și influența trec prin mai multe organizații, intermediarul poate schimba eticheta cheltuielii. Cotizația devine bugetul asociației. Bugetul asociației devine contract publicitar. Iar contractul publicitar poate îmbrăca foarte convenabil ceea ce politicianul n-ar putea înscrie niciodată, cu aceleași cuvinte, într-o hotărâre de consiliu local.

Aici se întâlnesc, în sfârșit, cele două povești. Prima este politică: Pavel și Sabău Popa, o legătură veche care traversează organizații, birouri, contracte și funcții. A doua este financiară: instituții și organizații cu bugete publice care plătesc, direct sau prin intermediari, servicii de presă. Între ele se află Camera de Conturi, tocmai instituția chemată să verifice cum sunt folosite asemenea resurse. Iar în săptămâna 21–23 octombrie, numele din prima poveste și reporterii din a doua ajung într-o proximitate care merită reconstituită, nu decorată cu scene inventate.

Următorul pas duce înapoi la ziua de 21 octombrie: cine era acolo, cine plecase, ce poveste a ajuns pe ecran și ce se întâmpla, în același timp, cu oamenii care urmau să decidă soarta conducerii Camerei. Uneori, scena cea mai zgomotoasă ascunde documentul cel mai liniștit. Iar documentul cel mai liniștit poate fi exact cel în care apare prețul.