Mai sunt câteva zile până la Oradea Job Expo. Ce angajatori vor fi prezenți

0
Mai sunt câteva zile până la Oradea Job Expo. Ce angajatori vor fi prezenți

Oradea Job Expo revine pe 23 octombrie cu 14 angajatori confirmați

Candidații din Oradea și din județul Bihor care își caută un loc de muncă sau vor să exploreze noi oportunități profesionale vor avea ocazia să discute direct cu reprezentanții mai multor companii în cadrul Oradea Job Expo, eveniment programat vineri, 23 octombrie, între orele 10:00 și 17:00, în Sala de Evenimente ERA Shopping Park din Oradea.

Târgul de joburi este organizat de Inform Media Press, editorul publicațiilor Jurnal Bihorean și Bihon.ro, și le oferă candidaților posibilitatea de a descoperi oportunități profesionale și de a purta discuții directe cu angajatorii.

Companii din industrie, producție, transport și educație

Pe lista participanților se regăsesc companii din domenii precum industria, producția, transportul și logistica, dar și o instituție din domeniul educației. Astfel, vizitatorii vor putea explora oportunități profesionale diverse și vor afla ce caută angajatorii.

Până în prezent, și-au confirmat participarea următoarele companii și instituții: Stihl, Jost Oradea, Purem Oradea, Allengra, Școala Postliceală „Henri Coandă” Oradea, Connect Group România, Celestica, H.Essers, Salesianer, Inova Internațional, Schmitz Cargobull, H&T NPE East Europe SRL, Olimp Impex și Plastor.

De ce merită să participi la târgul de joburi

Participarea la Oradea Job Expo nu se limitează la anunțurile de angajare disponibile online. Candidații pot discuta direct cu reprezentanții companiilor, pot pune întrebări despre posturile disponibile și pot afla mai multe despre cerințele angajatorilor.

Evenimentul este și o ocazie de a descoperi companii despre care participanții poate nu știau că recrutează, de a compara oportunitățile existente și de a vedea ce competențe sunt căutate pe piața muncii din Oradea și județul Bihor.

Nu este necesar ca vizitatorii să fie nemulțumiți de actualul loc de muncă pentru a participa. Poate fi vorba despre dorința unui program diferit, a unui domeniu nou sau pur și simplu despre curiozitatea de a afla ce alternative există. O discuție de câteva minute poate oferi informații utile pentru o decizie viitoare.

Fie că îți cauți primul loc de muncă, vrei să faci o schimbare sau doar să afli ce se întâmplă pe piața muncii, Oradea Job Expo poate fi locul de unde începe următorul pas profesional.

Vrei să vezi mai des știrile Jurnalul Oradean în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google